despre maci și vieți lungi

[ pompele alinătoare ale radiohead, ascultați aici. căci datorită lor știu. ]


harry patch s-a dus pe drumuri mai bune. cine este el? acum este ulm și tăcere solemnă de catedrală.

acum două săptămîni - un fortnight, era ultimul supraviețuitor din partea Regatului Unit al Războiului Națiunilor. un bătrânel - ar fi o nedreptate din partea noastră... să-l numim un cetățean britanic, doar își merită titlul. patriot discret, cu un chip ridat dar semeț, cu trăsături delicate, amintind vag a un cromwell sau cel puțin a ceva actor; una peste alta un ins uscățiv, dar nu emaciat; surprinzător de încăpățînat la vîrsta-i de 111 ani, 1 lună, 1 săptămînă, 1 zi.

în urmă cu doi ani, își alina a treia soție pe patul ei de moarte. imposibil de ghicit ce i se întîmpla în suflet.

acum șapte ani, își îngropa mezinul, ultimul moștenitor.

acum un deceniu, aniversîndu-și centenarul, rupea tăcerea, vorbind cu amărăciune despre traumele războiului și eșecul războaielor, descuind portițe pe care și le jurase ferecate pentru totdeauna.

acum treizeci și trei de ani, a rămas văduv după prima soție, alături de care trăise ani cincizeci și opt.

acum nouăzeci și unu de ani, părăsea tranșeele și serviciul militar, rănit inghinal de o schijă. proiectilul îi luase deodată trei camarazi din companie. văzându-se veteran, avea să reia munca, pornind o viață foarte lungă în domeniul instalațiilor sanitare.

acum o sută de ani, era doar un puști, jucându-se cu frații lui pe aleile pavate ale unui sătuc din somerset, la casa tatălui său, zidar. avea toată viața înainte.

și-ntradevăr, întinsă a fost, peste trei secole. lucru ce face inutilă orice considerație, neutralizează orice pretenție de a ne da cu părerea la importanța sau neimportanța existenței umane. el o ști mai bine cum stă treaba, de-om fi aici ca să stăm sau să trecem. certitudinea ce ne-o dădea prezența lui e, din păcate, înlocuită de pașii ce răzbesc din sălile reci ale catedralei din wells și șuierul ulmului ce-mi imaginez că-i veghează mormîntul cu epitaf. te cuprinde un fior rece, din acela care ce vine cînd știi că a mai murit un bătrîn al lumii. de unde să mai învățăm despre război, cu toată inima?

articolul aici.




(îmi cer scuze dacă am repetat ceva ce-ați fi tot auzind; eu nu mă prea uit la tv)

poze cu balcoane și alte povestiri

(așa, acum că am de partea mea toți perverșii gugălului.)

ștearsă, ștearsă graniță a contradicției. cea mai responsabilă alegere din viața mea mă pocnește ca fiind cea mai iresponsabilă raportată la libertatea expresiei mele. simplificantă în aparență, învolburătoare în fapt. concesia s-a datorat: necesității mele (40%), necesității altora cu privire la mine (20%), dorinței de a simplifica (10%), lașității (10%), placidității (6%), temerii ca aprehensiune (6%), temerii ca teroare (5%), hazardului (ce mai rămîne). știind toate astea, orice imbold de a reveni asupra deciziei e blocat de conștiința unei mici victorii a lucidității. vis 0 : 1 judecată. mari izbânzi în mici pași. sau, apud dinescu, libertate ghemuită-n saci. însă mi-e cam dor de sângele ăla rece care te invadează pentru o secundă după ce calci în gol pe stradă sau te împiedici.

partea bună a rămasului aici, căci despre asta e vorba, despre ne-dusul în altă parte pentru cel puțin încă o toamnă, e că mă voi bucura în continuare de lucrurile pe care le știu, sclipind în lumini noi. alături ofcors de porțiunea necesară de familiar. explicitez o serie de avantaje:


avantajele locuirii la etajul nouă

- bird's eye view
- timp îndestulat de a-ți potrivi înfățișarea la oglinda mare din lift
- timp de a citi o carte întreagă în lift
- ocazia de a-ți cunoaște adevărații prieteni depinzând de voința lor de a urca în lift
- later edit: sunt prieteni adevărați
- șansa de a te bucura de ultimul strat al "atmosferei sonore" - departe de sunetele băltoacelor împroșcate, ale mahalalei, ale șotroanelor moderne ale copiilor, ale claxoanelor de unșpe feluri, ale sunetelor industriale din barăci și garaje, ale bîrfelor și fluierăturilor muncitorilor cocoțați pe schele. în schimb, poți să ții geamul deschis din greierii de seară (jur că nu știu de unde vin) pînă-n păsările de răsărit și-napoi. ocazional, șuierături tempeste și sunete de tinichea rostogolită pe asfalt
- nu sunt vecini cu pahare pe la ziduri
- îmi place cifra nouă
- incontestabil, cele | mai | frumoase | ceruri | . si vestul cimișorii în frumusețea lui nudă, cum se varsă înspre arad
- timpi de referință ai căderii libere de la balcon: cireașă - 11 secunde, pană galinacee - 56 secunde, scrum de țigară - ?, un gândac mediu - 18 secunde, scuipat - 15 secunde, corp uman 55 kg (estimat) - 7 secunde
- lista de avantaje poate continua


în rest, n-au fost zile ușoare la casa de catz. pe 21 iunie au început să se întindă nopțile, a mai fost o teză de licență, balamalele șubrede ale imunității organismului, diverse călătorii, birocratisme, pierderea unor dragi amintiri - sfârleze, niște pachete de țigări cu cuvinte frumoase, niște amulete, fleacuri și, finalmente, constatări tîmpe de genul 'cu cât scrii mai puțin, ajungi să vrei să scrii mai puțin'.

dar gata! cri-cri zise seara, sfîrrr ziseră cartofii, biletul de tren era pe masă, camera vraiște, cola râncedă și rece - preferata mea, noi aventuri la proră. mă duc să văd ce-mi mai spun alte locuri. și trebuie să vă zic un vis.

p.s. kiwi, toate gîndurile și rugile mele agnostice către dumnezeu nenumit se îndreaptă spre tine. să fii sănătoasă, te rog.


___
da, bătrân catz, ai reînceput să îndrugi filozofii hiper-ortografiate, și le-ai dat iar plasă cititorilor fîlfîindu-le pe la nas erudiția și clarviziunea ta imaginară. nu vezi că de cînd te-ai cărat de pe blog s-au bulucit vizitatorii, semn că le umpli inimile de încântare? barem de-ai scrie și tu ca un chirilă, vise de copil narcoleptic... pfft, mai moaie-o.

rog revin

pînă ce scriu eu însemnarea, folc cu frișcă pînă vă e greață:



Svetlana sucks lemons across from me
And I am progressing abominably
And I do not know my own way to the sea
But the saltiest sea knows its own way to me

And the city that turns, turns protracted and slow
And I find myself toeing the embarcadero
And I find myself knowing the things that I knew
Which is all that you can know on this side of the blue

And Jaime has eyes black and shiny as boots
And they march at you, two-by-two, re-loo re-loo
When she looks at you, you know she's nowhere near through
It's the kindest heart beating this side of the blue

And the signifieds butt heads with the signifiers
And we all fall down slack-jawed to marvel at words
While across the sky sheet the impossible birds
In a steady, illiterate movement homewards

And Gabriel stands beneath forest and moon
See them rattle and boo, see them shake, see them loom
See him fashion a cap from a page of Camus
See him navigate deftly this side of the blue

And the rest of our lives will the moments accrue
When the shape of their goneness will flare up anew
And we do what we have to do, re-loo re-loo
Which is all you can do on this side of the blue
Oh it's all that you can do on this side of the blue...

3 în 1*

* cantitate netă: 12,5 gr ℮


1. 438 de oameni au citit ieri pe site-ul cotidianul cum a trecut în neființă j.g. ballard. (încrucișările mele au fost incidentale și oricum adiacente cu literatura domniei sale: am văzut crash-ul lui cronenberg, după romanu-i omonim și i-am cunoscut copilăria sub invazia japoneză din china - în eposul lui spielberg, empire of the sun - nu confundați cu l'ultimo imperatore al lui bertolucci, i always do!) (așadar nu zic c-am avut habar ce-a gândit și ce-a simțit omul ăsta, dar e trist când mai dispare un răzvrătit...) [RIP]

in other news, 10737 de oameni au citit cu sufletul la gură despre lansarea de carte a laurei andre*an, în barul G Point (nu "G spot") eu am fost al zecemiișaptesutetreizecișioptulea. se pare că simpatica noastră fată cu strungăreață a ales o ținută decentă, non-provocatoare și nu a comis mai mult de 12-13 erori gramaticale și de bun gust. cartea despre diversele ei împreunări prin țară și aiurea a fost scrisă sub imperiul unei strădanii erectile continue, pe parcursul (zice ei acolo la gazetă), unei singure zile, adică de vreo 20 de ori mai repede decât pe drumul lui kerouac. (man)opera sa a fost gustată de crema exegeților noștri și va face obiectul a nenumărate studii în deceniile ce vor urma. ce zi minunată, o!


___
2. de vreun an cre'că aveam o leapșă de la draga evergrină, carele zicea ea să numesc cinci regrete-n viața asta. da m-am prins io că nu prea am, cum ar veni. am mai explicat. singurul regret ar fi momentan administrarea timpului personal. leapșa provocată de audrey mi-a dat însă prilej de gândire. de la blogul tinerei dau citare:

leapșă bibliofilă
-care este cea mai bună carte citită de tine?evident, imposibil de zis. multă vreme am trăit după străinul lui camus. părea că (n-)are sens, ce scrie acolo... dar, ca să nu ne încurcăm în diversele accepții ale calificativului 'bună', o să zic că o carte bună e aceea care te ține, în felul ei meschin, de la alte lucruri, pentru că trebuie să știi cu orice preț ce se află pe pagina următoare. e taman cazul meu astă-seară, împricinata fiind însăși cartea de sub pat. motiv pentru care și ora la care postez acum.

-ai făcut cadou cărți?din fericire, n-a fost nevoie. de cele mai multe ori cărțile nu-mi mai ajung înapoi odată ce le-am împrumutat. da-ți-le 'napoiu, avizilor!

-care este viitorul literaturii?
cela de colo.

-în ce limbi ai citit cărți?în română, majoritatea covârșitoare. în engleză, cu timpul, din deprindere, uneori din lipsă unei alternative. în franceză, când am început să înțeleg ceva. în spaniolă... por lo menos am încercat.

-ce cărți "celebre" nu ți-au plăcut?ce? ce cărți "celebre" mi-au plăcut?! eh, recunosc, au fost excepții...

-ce țară a produs cea mai bună literatură?nu știu. momentan mă atrage polonia.

-iei notițe din cărțile pe care le citești?din sau despre, dar mai ales pe. în copilărie scriam direct peste textul tipărit, peste sclifoselile sandrei brown, suspansul lui john grisham și orice mai citea maică-mea în acea perioadă. cu infinită lipsă de tact și un înnăscut simț etic. acum, mai civilizat, îngrămădesc mici furnici pe margine sau printre alineate. în curând voi deschide un salon de tatuaj pentru cărțile voastre preferate.

-cam câte cărți ai citit până acum?când eram mic, citeam prima carte pe care puneam mâna (majoritatea erau de la biblioteca pentru toți, nu vă alarmați, domni și doamne), valsând grațios printre esențialii jules verne, charles dickens sau dumas. a urmat apoi perioada pubertății pe care îmi place s-o numesc ev mediu sau o mistificare egală cu bezna beletristică. a trebuit să fac 15 ani ca să deschid iar o carte. de atunci, numărul lor variază -

-cu ce cărți ai adormit în brațe de plictiseală?- pentru că nu mă las niciodată de o carte, odată ce am început-o, indiferent cât interes (nu) îmi stârnește. e ceva patologic aici, îmi amintesc de casa buddenbrook a lui thomas mann și cele 4-5 luni pe care le-am cheltuit citind-o și realizând ce simpatie dezvolt pentru bildungsromane. dar indiferent de asta, mai devreme sau mai târziu, voi reveni la orice carte pusă pe pauză. e valabil, de exemplu, și pentru filme. aș fi în stare, de-ar fi să fie, să văd un ecran negru timp de două ore (dacă s-ar intitula film și ar fi în mod potrivit catalogat avangardă/experimental/drăcovenie).

-ce înseamnă cărțile pentru tine?s-o luăm dimpotrivă: o carte nu e o muzică pentru că nu-ți dictează așa autoritar traiectoria stării de spirit; dacă un pasaj te neliniștește, îl parcurgi mai încet, îl învăluiești, sau din contră sari repede peste el, îți acoperi urechile. o carte nu e un film pentru că e mai mult de-atât. e suma tuturor filmelor ce-ar putea să fie. dar îmi place să gândesc și că, dacă scriem cărți de mii de ani, filme scriem numai de ani o sută. în fine, o carte nu e o pictură pentru că îți oferă confortul unei soluții, fie doar și întrevăzută. arta plastică îți atinge direct simțurile, cartea oferă un filtru de decantare. prima e instinctivă, a doua intuitivă.

-care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
clopotul de sticlă al sylviei plath. era luni după-amiază când am intrat în librărie, fără intenția de a cumpăra ceva. cartea a costat 250 de mii și au fost singurii mei bani în acea săptămână.

-care e cel mai tare final al unei cărți citite de tine?păi și să deconspir? :P aș putea să numesc, vorbind pur afectiv, finalul sfâșietor, de-a dreptul sadic din singur pe lume de hector malot. nu mă puteți acuza de sentimentalism la 10 ani!

-care este cea mai influentă carte citită de tine?
MEIN KAMPF. asta dacă am pătruns sensul întrebării și nu m-a pătruns el pe mine.

-care scriitor te-a influențat cel mai mult?cel mai mult, cea mai bună, cel mai tare... eu nu gândesc așa. sunt destui oamenii care m-au mișcat, în cărți ca să nu mai vorbim în afara lor. am zis de camus, mai este și beckett, mai este și gogol, chiar și un salinger. dintre ai noștri sunt paler, eliade, în curând ionesco... și să nu uit de micul prinț, el însuși scriitor!

-cât de repede citești o carte?am răspuns deja. poate fi o după-amiază de vară sau poate fi o vară. uneori trec luni întregi până să reiau una.

-poate literatura să schimbe lumea?literatura schimbă lumea, lumea schimbă literatura, e un proces reciproc și neobosit, nu mai știi în final care e realitatea exogenă a celeilalte.


___
3. altfel, a fost o seară frumoasă aici, în vestul țării. friguț, numai bun de aprilie, nici o urmă de îngrijorare pe tot cuprinsul văzduhului. colectivul locatarilor în etate din blocul meu a ieșit azi să admire, între 6 și 8, lucrările de frezare și acoperire cu covor de asfalt de pe strada noastră.

și totuși, nu mai vreau să fiu nicăieri unde nu e cald și soare. un disc roșu agățat pe-un cer impresionist nu e o scuză. hai să plecăm undeva, spre sud.

poveste fără un cal maro

în stație, aștept un expres 2 care niciodată nu mai vine
e ceva maladiv în toată chestia asta, în aerul serii
în taxiuri șoferii se țin treji cum pot - se scarpină după gât, halesc o șaorma, mai trag o labă iute, dracu' știe
în fine, după o vreme trece un paișpe molcom
mă urc în el la întâmplare și iau primul loc după ușă
vis à vis singurul călător afară de mine - un ins la vreo 50, cu șapcă soioasă și ceva ghetre peste tenișii puma
un navetist nocturn, mustăcios și după cum se vede cam cherchelit
- are privirea aia turbure sub care ghicești un licăr de conștiență
îmi iau repede ochii, să-i evit privirea insistentă, năucă
tipul continuă să mă fixeze și după aceea dar mă prefac dezinteresat
e ciudat să mă studieze pe mine - doar de-abia-mi ajung în corpul meu nu-mi trebuiesc și-n mințile altora
pe urmă troleul întoarce prin noapte
îmi dau seama după scrâșnetul cablului de tracțiune
clefăi gumă și privesc absent pe geam
(de fapt îi studiez cu coada ochiului reflexia, dintr-un soi de precauție muierească)
mai oprim mai mergem
nimeni nu urcă
omul mă privește și se strâmbă-n chip de zâmbet
are urechile pline de vată
se ridică stângaci

se apropie
se apropie
și murmură ca prin vis spre mine
următoarele cuvinte
-
cînd eram eu
apoi se împleticește mut spre ieșire
și cade prin ușile automate în hăul nopții

în fine treaba poate fi total lipsită de noimă
nici nu are început mijloc sau sfârșit, deci godard sigur m-ar trimite la culcare
dar la un moment dat parc-am presimțit că-nțeleg ceva ~



( i-adevărat, n-am prea mai dat pe aici, am trecut printr-o inerție generalizată, cu ocazionalele ridicări pentru o gură de aer; s-au succedat alternativ perioadele în care n-am avut ce scrie cu cele în care n-am vrut scrie. celor care se încăpățânează încă să-și facă drum pe aici, bine vă regăsesc! )