să te trezești într-o dimineață și să vezi că afară e 1966

descoperiri recente

cum s-a întîmplat să am cîteva zile nesperat de libere (de fapt nu știu dacă e așa, nu pot să zic că mă dau de ceasul morții să rezolv chestii iminente și asta încă de ani buni; probabil ceea ce se schimbă e relația mea cu timpul. știți ideea - pe măsură ce îmbătrînești se contrage timpul - uite cît e ceasul și nici nu știu ce-am făcut azi!)

nu, nu, nu, parantezele, moartea mea -

cum s-a întîmplat să am cîteva zile nesperat de libere, am fost plăcut surprins de cele de mai jos. sunt cu titlul de recomandări. dedicații speciale, dacă vreți. dacă n-ați auzit de niciunele, ei bine, în apărarea mea, ce rost are să vă repet ce-ați mai auzit și de la alții? :p am să menționez un exemplu / categorie.


carte.

rené daumal, muntele analog
roman despre călătoria unui grup de prieteni în vederea ascensiunii și cuceririi unui munte din emisfera sudică, al cărui pisc este inaccesibil muritorilor. alegorie a unui suprarealist, muntele este unul simbolic iar expediția inițiatică se oprește în mijlocul unei fraze din capitolul cinci, fiindcă autorul moare scriind-o. ipoteza este că experimentele lui daumal cu tot felul de chemicale psihotrope i-au grăbit moartea astfel că citind cartea (111 pagini) beneficiați numai de o călătorie dus.


muzică.

robyn hitchcock
sau "de ce ne mai trebuie un alt compozitor englez?". pentru că și el, ca și mine, visează noaptea la trenuri. cu muzica aici sunt pe teren minat, fiecare își găsește și apără propriii (e, am scris cu trei i, am scris? :D) idoli-cult, așa că ascultați și voi și vedeți de se prinde. ei zic că l-a copiat pe syd barrett, membrul evaziv al pink floyd (nu vă place asta? vi-l recomand pe barrett!)


film.

Otac na Sluzbenom Putu (Emir Kusturica, 1985) [Tata în călătorie de serviciu]
asta e o mențiune cu totul și cu totul specială. marea mea căutare în viață era pentru un film văzut cu bunicii mei într-o noapte tare demult pe tvr, avînd aceste trei indicii:
1. trebuia să fie rusesc sau balcanic (din ce-mi aminteam despre chipurile diafane ale actorilor)
2. perioada în care a fost filmat: anii '60-'80 (aici trebuie să recunosc că memoria mi-a jucat puțin feste, îmi aminteam că filmul e alb negru)
3. (și cel mai important) melodia care și-a ars amprenta în memoria mea auditivă este valurile dunării. este acea melodie care te face să deșerți lacrimi de copil în pernă în timp ce cînți barca pe valuri plutește ușooor...
ani de zile acest film m-a eludat în fel și chip, cînd am crezut că sunt mai aproape, atunci m-am înșelat mai grozav. sunt fericit azi să spun că acel film este cel de-al doilea al lui kusturica și cu nici un strop mai puțin emoționant ca atunci, la zece ani. este filmul meu preferat.


film în pregătire.

nu știu cum am reușit să aflu că ne așteaptă anul ăsta aventurile animate ale lui tin tin :D și-ncă pregătite de spielberg + peter jackson, stăpînul inelelor, înainte de mult-așteptatul său Hobbit în două părți. aici un fel de teaser.


serie documentară.

BBC's Last Chance to See e ceva ce nu vreți să ratați. da, un alt documentar despre specii pe cale de dispariție, o să ziceți. mă, vă provoc să lansați un episod și după cinci minute să încercați să vă-ndepărtați. atît, n-ai cum! în șase episoade, șase specii amenințate cu extincția acum douăzeci de ani, revizitate. dar ce platouri de filmare! madagascar, noua zeelandă, mexic, ești ca și acolo, împreună cu cei doi nebuni. originalul a fost douglas adams cel cu ghidul autostopistului, acum înlocuit de stephen fry, minunat. unul din puținele travelogues pe care le-am urmărit în ritm susținut.


serie animată.

un om al secolului 35 se revoltă împotriva androizilor care au pus stăpînire pe tot, inclusiv pe rolul de modele nud în școlile de artă. muzică feerică, animație minunată.
http://www.ifc.com/unclothed-man-in-the-35th-century-ad/


un site.
http://irinawerning.com/back-to-the-fut/back-to-the-future/

întrebările zilei

• de ce cînd intri într-o brutărie din asta anacronică deasupra căreia scrie PÎINE (a nu se confunda î-ul din PÎINE cu grafia mea obișnuită cu î :D) vei găsi invariabil oamenii ce poartă nume vizibil din altă epocă? un om într-un trench-coat (trenci) din ăla de care-avea, îmi imaginez, bunică-meu prin perioada nouvelle vague a anilor '50/'60 comandă 101 colaci și un covrig (!). pe ce nume rețin, întreabă brutăreasa, și ea într-o uniformă din aia cu bonețică și toată pătată cu făină. grigore agache îngînă omul pe un ton umil, care parcă cere compasiune, știți, nu vă supărați, așa se întîmplă să mă cheme. sincer, nu m-ar fi mirat nici dac-ar fi răspuns gligorie ureache, nicicînd nu m-am simțit mai nelalocul meu, în paltonul meu retro, cu frizura mea în unghi și ținuta indie anii '80.

• unde se găsesc umbrele care să nu se frîngă la primul vînt mai puternic, naibului?

• de ce nu te poți vedea mai des cu prieteni vechi? chiar dacă ei locuiesc în același oraș și își pun, aproape sigur, aceeași întrebare?

• oare blondele sunt atrase doar de blonzi? roșcatele de roșcați, și tot așa? mare parte din istoricul meu sentimental pare să certifice acest lucru. și nu, părul vopsit nu se pune. de asemenea, trebuie ținut cont de faptul că uneori apar comportamente nespecifice culorii părului, de exemplu o blondă poate să se comporte ca o șatenă dacă într-un fel sau altul și-a interiorizat această culoare. cu alte cuvinte, generează părul arhetipuri? statistic vorbind; nu-mi pasă că ați sedus odată o albinoasă într-o stație de metrou. aștept considerații, argumentări.

• din ce se face pasta aia elastică și sărată care vine pe "covrigii cu sare"? cum, care pastă? ați mîncat și voi covrigii ăia într-o curte a școlii, într-un gimnaziu uitat.

• operațional, da, dar cum vezi conceptual un minus infinit?

• (o reiterare a unei mai vechi a mea dileme) de ce trebuie mereu să fie cheia în ultimul buzunar în care o cauți?

toate acestea s-au întîmplat în capul meu azi. mi se par, totuși, întrebări cu un fundament mai solid decît, iată, februarie 18, 2009: oare căderea în depresiune accelerează creșterea părului facial? de cercetat. sau aprilie 29, 2010: mă întrebam ieri pe stradă, oare a scăzut rata violurilor în românia în ultimii 30-40 de ani? odată cu anihilarea segregației sexelor, etc

mîine, pe blog, o surpriză!

două miracole de dimineață, aparent neînrudite

așa-i, fiecare se întoarce involuntar la ceea ce știe mai bine, după cum precupețul va precupeți, tinichigiul va tinichigi, mușteriul va mușteri, copywriterul va copywritări, așa eu, în feluri mereu mai sceptice și mai convolute, voi scrie. mă miră că uneori primesc [în viața reală] feedback la acest blog pe care îl vedeam căzut într-o stare de asomare cam desperată și căruia mă pregăteam să-i administrez lovitura de grație din teama de a nu mă prelungi într-o ridicolă comparație cu un vulcan care și-a jucat de mult rolul de furnal al tinereții introspective, tumultoase și se îneacă astăzi încet, odată cu insula pe care a creat-o. niciodată n-am putut scrie fără un conținut, paradoxal estetica acestei idei îmi trezește în minte imaginea unui ambalaj gol aruncat în mijlocul trotuarului recent măturat, exact unde n-ar avea nici un sens să se afle.

în fine, asta-i în altă poveste, n-o să încerc să mă justific devoalînd felurile în care îmi născocesc expunerile personale în alte registre și cum cîteodată am regretul de a nu mă întoarce la cel dintîi, indirectul liber și naiv al blogurilor mele.

astăzi mă întorc. e încă dimineață și am pățit deja două miracole. spun 'pățit' pentru că rezultatul acțiunii lor se răsfrînge nemijlocit asupra mea și le numesc - neglijent și diletant - 'miracole', cu rugămintea să acceptați convenția în lipsa unui cuvînt laic dar revelator.

dați-mi un punct de sprijin și voi revoluționa lumea. azi echilibrul a venit într-un fel cu totul neobișnuit: am putut respira pe ambele nări. curat, nestingherit! anatomic vorbind, există o alternanță naturală, organică a foselor nazale ce are loc la fiecare 2-3 ore din zi. sunt oameni care n-au respirat în viața lor pe ambele nări! m-am agățat de calorifer și-am privit pe fereastră în negura dimineții. parcul era luminat slab și portocaliu; era cu mult înaintea trecerii studenților către facultate, o mie de voci pe tonalități diferite ce compun zilnic cel mai improbabil cor pestriț al străzii sfînta rozalia. nu, era liniștea aceea udă din spatele geamurilor. am tras încet și firesc pe nări o cantitate de oxigen și alte particule gazoase enigmatice și mi-am imaginat cum deodată mi se aprind cele două emisfere cerebrale ca străbătute de șiruri de beculețe de crăciun - cea creativă și cea logică (< logos, cuvînt). am citit mai tîrziu despre miza exercițiului yoga nadi sodhana, o rutină ciclică în care aerul e inhalat pe o nară și eliberat pe cealaltă, pătrunde creativ și iese logic, apoi invers. un exercițiu de respirație și de gîndire.

a doua surpriză am avut-o cînd am intrat în sala de baie. sistemul de canalizare ce deservește blocul nostru este de mult depășit de vreme și adesea e nevoie doar de o declanșare întîmplătoare pe circuit ca reziduul olfactiv al comunității să se reverse prin chiuveta și vana noastră de la parter, sub formă de cascadă putrezicioasă de curenți. presiunea acestora făcea să sară în aer pînă și dopurile pe care le puneam ca precauție. singura noastră salvare de la extincția prin miros a fost să păstrăm în permanență o cantitate de apă în aceste două recipiente, creînd astfel și un habitat pentru rățușca noastră de baie. azi, în apa de la chiuvetă pluteau cîteva petale galbene, lăsate în urmă de k., în urma toaletei matinale. le-am pescuit și le-am studiat îndeaproape - lungi, înguste și puțin răsucite ca floarea de hiacintă. proveniența lor - inexplicabilă. le-am pus bine, undeva. asta nu mă poate decît întări în vechea mea convingere că trăiesc cu o fată care e făcută din petale și aripioare de coleopter. și din zi în zi pielea ei tot mai străvezie și tot mai neîncăpătoare disimulează tot mai greu acest lucru.

e al doilea miracol și ziua nici n-a început bine.

sîmbete, poze

sîmbătă. trezit în negura dimineții, ca replică perfectă a sîmbetei dinainte. pentru mine, indiferent de ce sunt acolo, ora șase este întotdeauna ora călătoriilor. ca-n acele dimineți-nopți cînd înghesuiam cantități neverosimile de bagaje în orice fantă a mașinii, împresurați de aburii exhalați și de entuziasm, după care trînteam portiera și fugeam spre departe-departe.



sîmbăta trecută eram la capătul a zece zile epuizante, eram departe și niciunde. în trei ore urma să las roșia montană și tot restul în urmă, dar pentru moment mi-era de-ajuns să mă reazem de tăblia patului, cu căștile pe piept și să ascult prima melodie după nuștiucît timp. erau primele acorduri, jumate din oameni plecaseră, jumate tropăiau pe podelele de lemn de la parter întru fabricarea micului dejun, dar știam că melodia nu mă va dezamăgi. sunt unele melodii foarte loiale: încep promițător, te fac să întrevezi potențialul lor și să speri nesperat că vor continua în aceeași direcție ca în cele din urmăsă continue prin a-ți stimula ciocănelele, scărițele și mai toate părțile erogene ale urechii. și să sune precum:



sîmbăta asta n-am călătorit niciunde. am schimbat două paturi. dar persistă în memorie (neintenționată referire la dalí) fragmente din ziua de ieri, zi ca-n primăverile veritabile, cînd fugi pe ici și colo, zburătăcești în toate direcțiile. sunt de povestit, nu zic, dar mă ia o durere teribilă la bascheți cînd apuc tastatura. e o indolență din aia pozitivă cred, că nu-mi pasă ce mai clevetește baba nicolov de la 2 sau cine ajunge să dea doi bani pe cuvintele astea ale mele. chillax. rămîneți cu poze și cu încă 4 muzici bune da capo:

aubadă*

e bine miercuri dimineață. îmi place partea cu dimineață, mi se întîmplă rar. așa că zăbovesc în pat, contemplînd. după aia mă învîrt bezmetic prin apartament, încercînd să reconstitui gesturile lui k. înainte de a pleca la lucru, ca în (dar nu chiar ca în) oldmeal (dacă așa s-o chema). mă împiedic prin resturile serii, n-am chef să pun în ordine. dimineața e numai despre anticipație, nu despre amintirea serii dinainte!

împrumut muzică bună de la puc. cînd vreți muzică bună, mergeți la ea :) în rest, știți bine, eu nu bloguiesc după vreo normă calendaristică sau agendă personală, ci mai mult așa, în cicluri naturale. din păcate nu pot trăi pe viu ALBul de afară pentru că am răcit teribil, de aseară o țin tot într-o tuse, îmi suflu nasul în tot ce apuc, nasol, nasol. cine mai merge la filarmonică își riscă sănătatea, zău.

in other news, un tren a rămas împotmolit între bucurești și constanța toată noaptea și o bunicuță tweetuiește fără calculator. mă duc, îmi mai suflu nasul. mă gîndesc cu înfrigurare la oamenii ăia, și eu trebuie să iau trenul sîmbătă. să pun deoparte plosca și păturica electrică și o carte stufoasă. să mă uit la titanic în a night to remember (1958). să mă uit acum, că tot n-am ce face. de fapt, stai, am primit mesaj. 'ceai carturesti?' mmmnu, mai bine film. e dimineața mea!

iată ce scriam cam acum trei ani pe vremea asta: ”ziua buna, se cunoaste, domnule, de dimineata. de-acum incolo, in fiecare dimineata, primul lucru cand ma trezesc, am sa pun o melodie frumoasa, am sa caut, sa scotocesc temeinic in memoria mea pana o sa dau de ceva care sa ma faca sa zambesc; ceea ce e si sfatul meu pentru voi” deci! execu-taaa-rea!

p.s. mi-e dor de voi toți, prieteni vechi!
___
* - s.f. Poezie lirică medievală care se recita în zori, alboradă.