cu cît întorci mai mult fața a nepăsare, cu atît mai mult devine vocea lumii o șoaptă abisală. iar imaginea ei, o vedere ce se deteriorează progresiv, îngălbenind pe margini, lăsîndu-se străpunsă în stratul permeabil de sepia.

i can't believe you,
if i can't see you
i can't believe you,
if i can't hear you.

prima luni

... în care mă țin de cuvînt.

eu aș face, dacă ar fi să-mi fie, un film nemaipomenit! să vă povestesc, pentru că pînă lunea viitoare s-ar putea să fie altul. în film, tehnicile de compoziție ar cîntări poate mai greu decît intriga, care răzbate din imagine și montaj ca din niște filtre subiective. filmul ar parcurge, să zicem, viața personajului principal (personajei, în mintea mea), de la infantețe la pieire.

începe cu o culoare, să zicem purpuriu, apoi opacul se desprinde în pete pe fundal luminos. primele cadre din film sunt foarte ambigue, stîngace dacă n-ai ști, camera se mișcă în viteză de parc-ai uitat-o pornită și mergi cu ea la braț, abia distingi niște forme, delimitări de culoare impresioniste, ici-colo cîte un mic obiect ce vorbește despre epoca respectivă. încet-încet, imaginea se mai lămurește, avem fețele cîtorva persoane, un cer cu niște păsări, storuri albastre și umbra lor pe perete, poate chiar niște linii de dialog. pe măsură ce personajul intră în vîrste și vîrste, suntem transpuși de fiecare dată în mintea și sufletul lui, ne apropriem universul lui pentru că îl percepem așa cum o face și el. intriga filmului, relațiile dintre personaje se simplifică spre bătrînețe, cadrele devin lungi și statice, de pictor peisagist, mai puțin dialog mai multă reflecție, poate chiar ceva muzică islandeză de-asta ca să fim în spirit. ne concentrăm pe detalii, incrustații pe brațul unui scaun, rochii înflorate de vară pe umeraș cu boturi de sandale aliniate sub ele.

așa, doar în linii mari.

ce mi-a mai trecut prin cap azi, o listă.

-cînd merg pe stradă cu căști în urechi îmi ritmez involuntar pașii în funcție de cadența melodiilor. valabil numai la ceva mai upbeat, un alt.rock sau indie. evident nu merge la chestii atmosferice și nici n-o s-o iau la fugă bezmetic prin intersecții pe cîte-un klezmer.

-că ce-o fi vrut de la mine bătrînica asta care m-a oprit să mi se plîngă de durerea de ureche. m-a pus să-i scriu ginko biloba (?!) pe un plic (poate nu știa să scrie?) și s-a pus pe istorisit despre conspiratorii ei, care vor s-o omoare, etc, etc, întocmai cum îmi făcea vînzătoarea de ziare acum cîțiva ani, în exact aceeași zonă, în care nu trec decît atît de rar și de cele mai multe ori din vreo nostalgie-nevralgie.

-ăăă... ca-n bancul ăla - cînd-colo, ce crezi că mi-a trecut prin cap? o secure.

doi orbi s-au dus la un film mut. (și era al doilea soare de anul ăsta, poate ultimul al iernii :D )

miroase a

ceva floare care e cam absurdă în vremea asta, liliac cred - dar numai în condițiile în care afară cerul a ofilit la ora șase, pe o tușă roză intensă care a făcut aerul iernatic suportabil și toți oamenii frumoși ai naibii sau poate doar eu aveam ochii clătiți în roz, toate astea în timp ce știu că mîine n-o să mai merg la doctor iar discuțiile despre revelion sunt în toi, motiv pentru care (dar nu neapărat) fredonez indolent i love paris in the springtime deși toată lumea știe că e iarnă de-ambinelea și apoi springtime n-au niciun fast food pe aici, bunăoară toate astea în timp ce în afara bucătăriei oamenii frumoși forfotesc pe toate aleile la plimbarea de seară iar înăuntrul bucătăriei sunt chiar eu care mă prefac că gătesc dar de fapt găteala se dovedește a fi cartofi prăjiți asezonați la răstimp cu cîte-un gît de vin grecesc pentru combaterea răcelii și o comedie romantică doar atît că nu prea e comedie și sigur nu e romantic ce se-ntîmplă acolo, miroase a trei cartofi sau patru cartofi sau cinci cartofi sau pînă mă tai iar cu cuțitul, dar n-ai ce-i face, cartofii ăștia spălați au mirosul mării murdare și îmi aduc în nări nostalgia singuriei veri petrecute ”la mare” în Ro, cu linghișpire și o plajă plină de alge încîlcitoare-ntre-degete. nu-mi dau seama dacă miroase a mangalia sau a doi mai, sunt răcit cobză.

desolation row

se mai duce o țigară pe geam. în timp ce ascult iar, cu neștirbită admirație, aceleași și aceleași câteva versuri ale lui dylan care gâdilă. cum naibii să scap eu de viciul ăsta când mereu se mai trezește unu' - "bă, tu ai față de fumător!" ??

vizavi, am vedere spre 80 de geamuri de unde răzbate lumina a 80 de monitoare unde 80 de suflete chatuiesc cu jumătățile mai bune.


All except for Cain and Abel
And the hunchback of Notre Dame
Everybody is making love
Or else expecting rain