cam cum stăm

de două săptămîni nevăzuți. mai multe valize cu conținutul împrăștiat în drum și un apartament ușor străin de cel pe care-l lăsasem în urmă alegînd orașe franțuzești, allemande și ploioase. schimbăm vechi și noi cuvinte, le înghițim repede în timp ce mîinile ni se încrucișează peste cutia cu biscuiți topiți de la marks & spencer: degete și guri mînjite de ciocolată.

– sunt urîtă, spune, pe tonul celei mai frumoase fete din lume.

eu răspund ceva pentru a o consola, dar cea mai frumoasă fată din lume rîde și-și strînge genunchii pe scaun.
our life is not a movie or maybe. de ce spun asta, pentru că bucătăria dintr-o dată nu mai e bucătărie ci un ecran imax iar lucrurile din ea sunt recuzită care susține intriga dintre noi. biscuiți butaforici care miros a creioane ascuțite – de fiecare dată cînd ridic unul sparg al patrulea zid.

pentru voi povestea noastră e carte, dar pentru noi e film. a explicat-o paul auster:

“You know, if it seems compelling, you follow it, and then, in following it, more things occur. It's a process of accumulation, I think.”

față în față cu un viitor mereu incert, învățăm cu fiecare pas cine suntem, cam cum stăm.