holiday close-ups

un căruțaș pansiv în de Dam


hyde park


o mariană, tot acolo


în speaker's corner, despre darwinism


saaanta clause is comin'-to-town*


but a lonely, lonely Christmas without you...


montmartre în ochi de pasăre


înseratele câmpii elizee


și, bineînțeles, incon-turn-abilul

___
* santa clause is coming to marks & spencer

cam în asta s-a concretizat dorul meu de ducă (mai clare aici, + bonus). au fost zile multe, picioare îndărătnice, timpuri bune și rele, crăciun și revelion, nu mai știu ce-am făcut la doișpe bătut pe muchie, nici nu mai contează..

important e că am ajuns aici, la sfârșitul lor. și știu că a fost bine, pentru că toate cuvintele ce le am scânteiază undeva, în spatele unei pânze de pleoapă, de retină, de dura mater și le e bine acolo. mă arunc așa, în siguranța neziselor, și vă scriu doar asta.

i am a rock. i am an island. ce versuri mi-ați croit...

despre ne-comunicare, 1

am văzut azi o femeie întinsă pe caldarâm. era cu faţa în jos şi părul lung se răsfira tentacular într-un nimb care ştergea asfaltul. coapsele-i uriaşe, îndesate cu forţa într-o pereche de jeanşi strâmţi, intimidau prin neclintirea lor neobișnuită. veșnica gloată de gură-cască, emanând perpetuu stereotipii și interjecții, roia în jurul celei mai mari femei din lume, prăbușită după colț, cum urci spre facultate. întreaga reprezentație m-a făcut să mă gândesc la:


nu știu dacă vreun om s-a deranjat să afle ce era cu femeia, dacă mai trăia. eu cu siguranță n-am făcut-o. poate că după ce am coborât la metrou, a venit într-adevăr o ambulanță. sau poate că niște oameni mai curajoși au pus pe roate un sistem ingenios de scripeți prin care au ridicat-o pe femeie fără prea multă mișcare centrifugă și astfel au reușit s-o salveze. sau poate, din contră, eventuala moarte a femeii a declanșat o campanie de masă cu scopul de a sensibiliza populația cu privire la efectele nocive ale indiferenței, cu slogane ca 'indiferența ucide' sau 'renunțați la glucide', împărțite de mâini și guri agresive, tăind filmele voastre preferate la televizor și decorându-vă copertele cărților și ambalajele de la alune. poate că miss venezuela a găsit în sfârșit pacea în lume, sau poate eu însumi am găsit direcția nouă în poezia și proza română. ori în sfârșit, poate că, după plecarea mea, toată butaforia s-a evaporat, publicul s-a împrăștiat care-ncotro, iar un pitic bărbos și cu fes fistichiu (cum se știe că poartă uneori piticii) s-a apropiat agale, și aplecându-se asupra femeii, și-a îndesat mâna într-o crevasă neștiută a cărnii puhave și a deșurubat un dop, lucru care a redus curând femeia la niște cârpe, pe care piticul le-a luat cu el, retrăgându-se din aria noastră vizuală. în tot acest timp, viețile noastre au continuat, pământul s-a învârtit cu neobosita-i precizie, nimic nu a grăbit timpul să treacă între șapte și opt seara.

(despre ne-comunicare, actul I. piesă în trei acte, cu început, mijloc și coadă, poate chiar după feliu cartezian. am zis să mergem pe aceeași filieră, stimată audiență) ~