de flori și zile frumoase

însemnarea asta merge direct la toate doamnele și domnițele care zăbovesc pe undele noastre în această după-amiază lascivă de vineri, în anticiparea weekendului. de fapt eu am copt însemnarea de luni, zic, ca să spăl rușinea că o citiți abia vineri.

încercînd să n-o deturnez înspre memorialistica mea de zi cu zi (săptămînă cu săptămînă), o să vă propun drept preambul un exercițiu de imaginație, anume să concepeți lumea ca pe un spectru al diversității. nu-i simplu, așa-i? bineînțeles că întregul ansamblu vă scapă, n-o să puteți preciza cîți indivizi aborigeni din australasia au complexe jungiene sau cîți vorbitori de swahili își servesc ceaiul odată cu Regina la un moment dat. cîți angajați la salubritate sunt fascinați de posibilitatea existenței vieții pe orion sau cîți boschetari se scapă pe ei în tramvaiul 6. simpla amintire a tuturor acestor 'filtre' taxonomice posibile ar depăși fără doar și poate durata de viață a majorității speciilor pămîntene, dacă nu chiar și a Reginei.

cu toții ne mîndrim prin ceea ce ne diferențiază, și nu o dată ne vom aroga varii preocupări în spiritul acesta (în browserul meu se află deschise, în acest moment, ferestre despre înregistrarea rezidenței pe teritoriul româniei, paul ricoeur și ultimul album de remixuri u2). de dragul conciziei și al ilustrării exponențiale, să purcedem însă prin a analiza cea mai apropiată clasificare nouă: cîți indivizi de sex masculin au cumpărat flori congenerelor/consoartelor/concubinelor lor de 8 martie?

bă, al naibii de mulți.

magnific contra-exemplu! oricît ai vrea să te detașezi de problemele tale lumești, pletora de garofițe amețite și fire de trandafire popoțopăind în sus și-n jos pe străzile sictirite ale orașului te readuce în contemporaneitate. căci ce altă ocazie mai prielnică să-ți declari eterna fidelitate dragostei decît odată cu toți ceilalți lachei dîndu-se de-a guracasca și tîrîndu-și de brațetă nobilele domnițe înspumate de fericire neroadă? cîteva păreri spicuite de la locul faptei:

nu te mai mîțîi atît... azi e ziua mea!

m-a lăsat ca pe un căcat în vînt

muahahaha my water just broke

în fine. sătul să o ard pe-acolo, am pornit și eu spre casă. incidental, am constatat că forțele de ordine au fost aspru întărite - parcurgînd centrul pe la zece seara, am întîlnit patru mașini de poliție, mai multe cupluri de comunitari și o dubiță în care șoferul a confundat stația radio cu portavocea montată pe capotă (dăăă!). poate credeți că eu am scăpat de legitimare! s-a întîmplat ceva? eh, incidente multe domne! ați terminat facultatea, a? este viză de flotant? de data asta n-am mai pus botu', ca atunci, în unirii, cu v., cînd strigam și rîdeam de parcă eram singuri pe lume (să-i spunem v2, să nu-l confundați cu celălalt). le-am băgat scuza cu vizita la mătușa. patru ani în orașul ăsta și tot fără viză...

sperînd că trece the winter of our discontent, mi-a venit în minte



fără prea multă legătură, săptămîna viitoare vă voi povesti despre pățaniile mele chirurgical-ambulatorii. și despre alte aventuri care mă încearcă. în schimb, nu vă voi povesti despre tudor chirilă, despre nobelul lui obama, despre homari, raci și o mie de alți draci.

vai

, omoară-mă încet! cranberries vin să ne cînte, în iulie (2 zile după best-fex-vacs?!), pe stadionul arcul de triumf, trăi-le-ar (mi-ar) anii lu' nouăzeci. deci, la bucurești cu mine! veniți, veniți, numai bine îmi mai țineți și mie companie! :D :D :D

prima luni

... în care mă țin de cuvînt.

eu aș face, dacă ar fi să-mi fie, un film nemaipomenit! să vă povestesc, pentru că pînă lunea viitoare s-ar putea să fie altul. în film, tehnicile de compoziție ar cîntări poate mai greu decît intriga, care răzbate din imagine și montaj ca din niște filtre subiective. filmul ar parcurge, să zicem, viața personajului principal (personajei, în mintea mea), de la infantețe la pieire.

începe cu o culoare, să zicem purpuriu, apoi opacul se desprinde în pete pe fundal luminos. primele cadre din film sunt foarte ambigue, stîngace dacă n-ai ști, camera se mișcă în viteză de parc-ai uitat-o pornită și mergi cu ea la braț, abia distingi niște forme, delimitări de culoare impresioniste, ici-colo cîte un mic obiect ce vorbește despre epoca respectivă. încet-încet, imaginea se mai lămurește, avem fețele cîtorva persoane, un cer cu niște păsări, storuri albastre și umbra lor pe perete, poate chiar niște linii de dialog. pe măsură ce personajul intră în vîrste și vîrste, suntem transpuși de fiecare dată în mintea și sufletul lui, ne apropriem universul lui pentru că îl percepem așa cum o face și el. intriga filmului, relațiile dintre personaje se simplifică spre bătrînețe, cadrele devin lungi și statice, de pictor peisagist, mai puțin dialog mai multă reflecție, poate chiar ceva muzică islandeză de-asta ca să fim în spirit. ne concentrăm pe detalii, incrustații pe brațul unui scaun, rochii înflorate de vară pe umeraș cu boturi de sandale aliniate sub ele.

așa, doar în linii mari.

ce mi-a mai trecut prin cap azi, o listă.

-cînd merg pe stradă cu căști în urechi îmi ritmez involuntar pașii în funcție de cadența melodiilor. valabil numai la ceva mai upbeat, un alt.rock sau indie. evident nu merge la chestii atmosferice și nici n-o s-o iau la fugă bezmetic prin intersecții pe cîte-un klezmer.

-că ce-o fi vrut de la mine bătrînica asta care m-a oprit să mi se plîngă de durerea de ureche. m-a pus să-i scriu ginko biloba (?!) pe un plic (poate nu știa să scrie?) și s-a pus pe istorisit despre conspiratorii ei, care vor s-o omoare, etc, etc, întocmai cum îmi făcea vînzătoarea de ziare acum cîțiva ani, în exact aceeași zonă, în care nu trec decît atît de rar și de cele mai multe ori din vreo nostalgie-nevralgie.

-ăăă... ca-n bancul ăla - cînd-colo, ce crezi că mi-a trecut prin cap? o secure.

doi orbi s-au dus la un film mut. (și era al doilea soare de anul ăsta, poate ultimul al iernii :D )

filme

dragi și drage,

fără prea mult preambul și tam-tam, iată aici cinci dintre filmele care mi-au provocat mie una sau alta (dar nu neapărat dintr-ale bune!), filme care chiar au contat, din două mii-ncoace. deci astea au fost criteriile: filme douămiiste (denotativ), mi-au provocat ceva, nu compun o listă exhaustivă și nici top 1000 ținute de seară, e o adunătură oareșcare de recomandări de la mine vouă (deci fără chestii experimental/fetiș/lalala). cu de-la-puck-leapșă :p  fără vreo ordine stabilită:

1. No Country For Old Men (2007) (IMDb) (trailer)

asta ca să mă iubiți așa, de la început. serios acuma, nu e fiindcă simțeam nevoia să zic ceva și de frații coen (deși mereu e ceva de zis). de romanul originar nu știu nimic, însă filmul ăsta M-A SPERIAT. pe bune, cum nu mai fusei speriat de la mulholland drive încoace. și mai e și western, cică.

mențiune onorabilă: păi bănuiesc că Mulholland Drive (2001), nu? (IMDb) (trailer) doamne, faza cu visul din restaurant! și no hay bandaaa...

2. Angels In America (2003) (IMDb) (trailer)

domne, ce-am? a doua și iar am scrîntit-o: asta-i miniserie! dar dacă mai e cineva care n-a văzut cele 6 episoade ale lu' HBO să-nțeleagă că aici nu-i de pierdut un frame: decada '80, watergate, homosexuali, evrei, mormoni, milenarism, adicție, al pacino, meryl streep, emma thompson, emma thompson, emma thompson, tipa din weeds (știu cum o cheamă), vis-trezie + 1000 de antiteze, are scris "broadway" peste tot și coloană sonoră așijderea, nu știu ce să mai zic. e de văzut, zic eu! eu! eu! eu! (sic)

mențiune onorabilă: La Meglio Gioventù (2003) (IMDb) (trailer) - nu puteam să arunc două epopei în cinci filme. credeți-mă, nu-s eu ăla răbdătoru', dar ăsta și cu ăla (din ciclul ăsta ăla și cu aia îmi ocupă mie baia) te țin treaz! eu n-am mai văzut așa film italian de la Nuovo Cinema Paradiso, dar ăla era tornatore, ăsta e marco tullio giordana. cine?! exact! 40 de ani din istoria unei familii - asta-i mai mult decât Nașul, deci imaginați-vă cîtă ambiție. recomandare specială pentru cei care fug de cinema-ul italian de la Caracatița-ncoace.

3. This Is England (2006) (IMDb) (trailer)

 

atît de bine jucat! și bănuiesc că e o bună replică la American History X și skinheadsii lor americani, să vedem și noi cum erau ei cînd erau mai apolitici, cine-au fost și ce-au ajuns. a, și spoiler, tare bine le mai zice the smiths la final...

mențiune onorabilă: nu avem, dar mai este și Romper Stomper (1992), sau ce părere au australienii despre asta. nu, nu apar în film crocodili sau canguri.

4. Dancer In The Dark (2000) (IMDb) (trailer)

pe jumate musical pe jumate bocet și jale. nu m-am mai apropiat de 'filmul' ăsta de vreo 7 ani, de teamă să o să cad în depresie și o să mai iau și pe alții cu mine. așa că amintirea filmului nu-i așa recentă. e lucru clar, o să știți din prima dacă vreți să-l vedeți sau nu: ori îți place bjork, ori ba. ori îți place von trier, ori ba. e vorba de mișcarea aia a lui, Dogme 95, un soi de Cinéma Vérité, mai așa și pe dincolo. în fine, cît de departe merge o mamă să-și scape fiul de la cecitate, subiect bine tratat (deși ușor superficial) și de sarmalele reci în hit-ul Mamelor (din lumea-ntreagă). (auăleu, mi-am ridicat tot gugălul în cap)

mențiune onorabilă: Into The Wild (2007) (IMDb) (trailer) - bine, puțin american, dar mergeți pe încredere :p l-am onorat cu mențiune pentru că și el e puțin muzical, pe lîngă road movie pe jos și na, "dramă". tot pe criteriul autobiografie, aș glosa la glosa asta și Le Scaphandre et Le Papillon (2007), și de acolo aș da în Mar Adentro (2004), dar hai mai las-o.

5. Good Bye Lenin! (2003) (IMDb) (trailer)

mă, e bun. tocmai ce-a căzut zidul din berlin. un ficior și-o fiică pun la cale ditamai mascarada, să perpetueze imaginea RFG-ului în ochii mamei lor ce se reculege după un infarct și care evident n-ar suporta șocul capitalismului. și nici castraveții din borcanul pe care să scrie altceva decît 'castraveți'. o comedie care nu-i de luat în rîs. de savurat cu o ciocolată ROM.

mențiune onorabilă: pe criteriul foarte generos că e tot nemțesc, da' n-are nici o legătură cu precedentul, Der Untergang / Căderea (2004) (IMDb) (trailer). Ăsta e avertisment, dacă nu vreți să vă aruncați cu capul înainte în filmul cela al lui Tarantino, mai bine vedeți-l pe-ăsta înainte. e și mai bine realizat, zic.

?. Les Triplettes de Belleville (2003) (IMDb) (trailer)

am introdus și o categorie specială, film de animație. poate fiindcă-mi pare rău că nu am pus nimic franțuzesc în listă. și sylvain chomet o să fie, sper, cel care o s-o șteargă pe amélie din conștiința colectivă a consumatorilor de franțuzisme. filmulețul acesta chiar are o tehnică foarte faină de animație.

mențiune onorabilă: Waking Life (2001) (IMDb) (trailer) - adevărul e că ăsta ar merita întîietate în fața lui belleville. e o capodoperă, o zic fără înconjur. și nu mai zic altele despre animație de teamă că o să deschid discuția despre japonezi. atît!

cîteva filme la care merită să arunc cu ochiul, lansate sau nu: (click și trailer)

Revanche (2008)

Youth Without Youth (2008) și Tetro (2009)

Antichrist (2009)

Die Falscher (2007)

In Bruges (2008) (de fapt l-am văzut dar nu mai încăpea în listă, ge-ni-al)

Singularidades de Uma Rapariga Loura (2009) - cel mai recent Manoel di Oliveira

Pora Umierać / Time To Die (2007)

Once (2007)

Gainsbourg. Vie Héroïque (2010)

___

vaai, am ajuns la fine. ce de linkuri! acum înțelegeți de ce nu am atacat problema asta de luni, cum am promis. mai spuneți și voi filme. dau leapșă la tuvia, la evergreen, la dani (că tot scria de seriale), și la cine mai vrea, în b(îr)log sau la comentarii, scrieți despre orice filme, și dinainte de 2000, numai scrieți! :D

însemnare tîrzie de revelion

sper cu asupra de măsură ca iarna asta să fie genul ăla de anotimp despre care o să spui peste ani 'doamne, ce iarnă a fost în anul ăla!', și-apoi te tolănești înapoi sub umbrar, desigur, după ce ți-ai luat calmantele și-ai băgat un ginuleț tonic, pentru că e crăpet afară și tu ai atacuri de panică, ce naiba, ai deja o vîrstă și frustrările s-au tot adîncit, odată cu scobitura din stratul de ozon. pe scurt, impresiile mele în legătură cu starea actuală a vremii sunt bine rezumate de această ilustrație secvențial-umoristică:

așa. mi-am propus ca înainte de sfîrșitul lunii să apuc să scriu însemnarea pe care-o aveam în cap de la începutul lunii. trist, nu-i? (la mulți ani tuturor! iertați-mi că nu răspund la urările de sezon. eu le lansez în extra-sezon, când dragii de voi sunteți mai obidiți, mai cu trebuință de noroc, sănătate și etc. paf! apar eu și dau cu ele-n voi.) de atunci pînă azi a fost cale lungă, catz sau irvin sau cine mai vreți a trecut prin multe și mărunte, sau chiar prin unele mai mari, oricum ar fi, sărbătorile n-au adus nimic bun, rînd pe rînd au venit regrete, concesii, reconfigurări.


totul începe așa, sper să-mi amintesc numai atît cît vreau, deja a nins mult peste poveste. eram acasă, ce să faci cînd ești acasă într-un orășel provincial și prozaic, vegetezi sau mai revezi vreun prieten, de pe vremea cînd trăiai cu ei excesele adolescentine, iată, povara sărbătorilor se scurgea încet, discutam cu a. & v. despre societăți utopice, despre reforme imposibile și despre cum ar trebui să ne izolăm fiecare, în exclusivismul nostru, într-o asceză totală, cînd m-am despărțit de ei, aveam la bord cinci dintre țigările ocazionale și două cafele, nu mai știu de unde m-a luat și cum m-a lăsat, dar în răstimpul de cinci minute în așteptarea taxiului am simțit deasupra mea povara întregii lumi, o deznădejde fizică și spirituală inextricabilă, eram un atlas proptit de zidul pubului, singurul loc care-mi mai spune ceva în orașul ăsta, deși în momentul ăsta pubul tăcea, cuvintele se pierduseră într-un fald neștiut, nu le mai găseam, cădeam, cădeam mereu într-un delir și nu aveam cuvinte de care să mă agăț, cădeam în orice direcție și parcă dintotdeauna cădeam, pentru că spațiul și timpul făcuseră implozie, deși desigur că asta n-are nici o noimă, ba era de-a dreptul improbabil din moment ce nu erau cuvintele care s-o autentifice. m-am luptat să-mi recapăt suflul și să pun ordine în sincopele inimii, dar parcă totul era în van, lipsit de însemnătate, gerul, taxiul care se apropia, pustietatea, restul pe care-l lăsasem la bar sau crăciunul presărat cu gustări și episoade din seinfeld, nimic și nimeni nu mă mai mișca, vîntul își ținea respirația și eu odată cu el, era acum sau niciodată, mă iau și plec sau rămîn pentru totdeauna locului, cap ou pas cap. intru în taxi și plec înspre nicăieri cu viteza imposibilului, o realitate decojită de mine, fie ce-o fi, ajung eu la o destinație și de acolo o să mai vedem, număr bătăile inimii de la 1 la zece mii, gîndurile mele deviază, amorfe, se rășchiră în toate părțile dar spectrul lor converge într-un punct fatidic, funest, nu vreau să ajung acolo, nu vreau să gîndesc așa departe, mai bine trag nimic de aer în nimic de piept și privesc catatonic pe fereastra portierei, simt cum sunt dus și mă las dus, ca într-un vis, ca în ceva ce se va risipi cînd deschid ochii.

e greu să descriu zilele care au urmat după aceea, dar dacă vreodată v-a luat, pe nepregătite, un sentiment enigmatic de dizlocare, de trăire a unei vieți care nu e a voastră, în care nimic nu mai are un sens imediat, palpabil, veți înțelege, sper, ce vreau să zic. nu se cheamă nici depresie, nici distonie, nici panică (desigur, ele pot urma de aici într-o veselie), doar un soi de rearanjare arbitrară a înțelesului imanent al vieții, așa cum îl percepeam. mi-am amînat plecarea pentru revelion, aveam la distanța de un braț cărți pline de litere fără valoare și o lume de prieteni cu care poți vorbi orice oricînd dar cu care nu vroiam să vorbesc nimic niciodată, din lipsă de cuvinte mă simțeam ca și cum cineva m-ar fi prins de scăfîrlie, m-ar fi tras la suprafața lucrurilorși-ar fi zis sfidător 'vezi, bă? asta se întîmplă de fapt.'


pînă-n revelion eram încă pierdut, un eu dintr-o puzderie de euri disparate, de revelion mi-a fost ceva mai bine, ne-am jucat nu te supăra frate și-am privit focurile de artificii în papuci, plecasem în sfîrșit de acasă, eram departe și cu toate că nu mă regăsisem, recăpătasem măcar o brumă de încredere.


urmarea principală a acestei întîmplări / lanț de întîmplări a fost aceea că de la 1 ianuarie sunt nevegetarian, am renunțat cu inima îndoită, dar nu mă prindea, eram anemic, lipsit de vitamine & proteine, să nu mai zic înfundat de viroză și sinuzită și acaparat de un sindrom acut de sedentarism, se cerea schimbare. fac jog, ies regulat și vorbesc despre mine la persoana întîi. n-am prea putut scrie despre nimic din astea pînă ce nu mi-am recăpătat încrederea în cuvinte, faptul că o povestesc acum arată că m-am separat de incident, deja am reintegrat ușor alcoolul + alte vicii, sunt bine :))



în reeest, sigur, sunt multe. dar după așa preambul... in nuce, termin sesiunea, cu puțin noroc ultima înainte de ultima, dacă se mai cheamă sesiune niște proiecte ici-colo; mi-au intrat în casă niște cărți nemaipomenite via părinții mei, în trecere spre alte meleaguri, vorbesc de 30 (trei - ZECI) de bucăți din colecția aia memorabilă de artă de la editura meridiane, cele cu cotoare jumate alb jumate negru, ca să nu mai pomenesc de cîteva prețioase achiziții personale, din categoria 50% off, poate cea mai izbutită invenție a comerțului :)


pentru timișoreni, acum vreo două zile s-a (re)deschis sala doi, cine-o vrea să meargă. eu n-am ajuns, că de, nu sunt eu ăla vînătoru' de bilete. prima reprezentație a fost ceva după cehov.


ieri am reușit o aventură, nu credeam că mai sunt în stare la vîrsta asta, dar, cu încîntare o spun, încă mai pot lua ultimul tramvai în direcția greșită și să merg cale de cîteva stații prin beznă. cînd m-am întors de la mama dracu', pe jos, bineînțeles, am dormit și-am visat că văd pentru prima oară roma, am stat în fața colosseumului și-am plîns, în vis sau în pernă, cert e că am dordeducă [acolo].

opresc aici aiurarea. aș vrea să nu mai las atîtea lacune în blogul ăsta, să fiu și eu mai consecvent, dar unde-am fi cu toții dac-ar fi să fie! o să-ncerc marea cu sarea, să vedem cît ține, să scriu măcar o dată pe săptămînă: în fiecare luni, să zicem, take that, garfield. lunea viitoare: puck mi-a provocat o leapșă cine-m-a! de ce nu? o să i-o-ntoarcem noi la timpul potrivit. printre altele, acest film nu se va putea califica. și fie ca din însemnarea asta să-nțeleagă ceva ăl de-a scris. amin.