viziuni burlești

jean-michel basquiat, riding with death, 1988

am, ca de obicei, parte de cel mai ciudat amalgam de vise posibile. începînd cu visul în care tipul din american psycho (o să-mi amintesc imediat și numele deși e unul din actorii mei preferați) este torturat brutal de prietena lui dintr-un motiv derizoriu, iar prin "brutal" încerc sa spun că născocesc, în vis, cele mai șocante, mai impresionante mie, feluri de a estropia un om, mă asociez adesea cu protagonistul visului și tot rahatul capătă proporții ca și cum dintr-un sadism vreau să-mi aplic chiar mie cele mai înfiorătoare chinuri. se începe prin secționarea metodică a abdomenului astfel ca eviscerarea să fie una prelungă și excesiv de conștientă, apoi se trece la abrevierea diverselor extremități inestetice organismului, servindu-se de un cuțit de bucătărie sau chiar de o armă de foc, apoi într-un final se acordă atenție celor mai sensibile și delicate falii și crevase ale corpului astfel profanat și chiar la feluri inedite de sodomie. reușesc să evadez la timp din mintea chinuitului Christian Bale (v-am zis eu că-mi amintesc) pentru a-mi obnubila experienței directe ultimele cazne, de o perversitate fără seamăn. într-un final, agățîndu-se de ultimul firicel de viață, cu suvițe groase și negre atîrnîndu-i din fiecare eroică plagă, fosta glorie a filmelor-cult Bale se tîrăște afară din camera de tortură și se aruncă în jos pe o scară cu balustradă și o mie de trepte de marmură albă pînă ce se pierde într-un abis nedeslușit.

visul următor începe fără nici un cuvînt înainte. bunicii mei pierd trenul pînă la paris. este agitație mare în familie, mă ofer să sun după taxiuri însă în locul lor vin doar ambulanțe și nimănui nu i se pare straniu că nu există de fapt nici un tren cu ruta Drobeta Turnu-Severin-Paris și nici că jumătate din bunicii mei nu mai pot prinde nici un tren.

fără să mă gîndesc prea mult, iată-mă într-un șanț la marginea unui drum de pădure. un iepure, în confruntare directă cu un pui de lup, se zbate și tresaltă în toate direcțiile, împrejmuit de abur cald. la final, puiul de lup zace într-o baltă de sînge, cu două găuri mari si roșii decupate în grumaz. în fundal cîntă: "i could have daaanced all night, i could have daaanced all day..."

de flori și zile frumoase

însemnarea asta merge direct la toate doamnele și domnițele care zăbovesc pe undele noastre în această după-amiază lascivă de vineri, în anticiparea weekendului. de fapt eu am copt însemnarea de luni, zic, ca să spăl rușinea că o citiți abia vineri.

încercînd să n-o deturnez înspre memorialistica mea de zi cu zi (săptămînă cu săptămînă), o să vă propun drept preambul un exercițiu de imaginație, anume să concepeți lumea ca pe un spectru al diversității. nu-i simplu, așa-i? bineînțeles că întregul ansamblu vă scapă, n-o să puteți preciza cîți indivizi aborigeni din australasia au complexe jungiene sau cîți vorbitori de swahili își servesc ceaiul odată cu Regina la un moment dat. cîți angajați la salubritate sunt fascinați de posibilitatea existenței vieții pe orion sau cîți boschetari se scapă pe ei în tramvaiul 6. simpla amintire a tuturor acestor 'filtre' taxonomice posibile ar depăși fără doar și poate durata de viață a majorității speciilor pămîntene, dacă nu chiar și a Reginei.

cu toții ne mîndrim prin ceea ce ne diferențiază, și nu o dată ne vom aroga varii preocupări în spiritul acesta (în browserul meu se află deschise, în acest moment, ferestre despre înregistrarea rezidenței pe teritoriul româniei, paul ricoeur și ultimul album de remixuri u2). de dragul conciziei și al ilustrării exponențiale, să purcedem însă prin a analiza cea mai apropiată clasificare nouă: cîți indivizi de sex masculin au cumpărat flori congenerelor/consoartelor/concubinelor lor de 8 martie?

bă, al naibii de mulți.

magnific contra-exemplu! oricît ai vrea să te detașezi de problemele tale lumești, pletora de garofițe amețite și fire de trandafire popoțopăind în sus și-n jos pe străzile sictirite ale orașului te readuce în contemporaneitate. căci ce altă ocazie mai prielnică să-ți declari eterna fidelitate dragostei decît odată cu toți ceilalți lachei dîndu-se de-a guracasca și tîrîndu-și de brațetă nobilele domnițe înspumate de fericire neroadă? cîteva păreri spicuite de la locul faptei:

nu te mai mîțîi atît... azi e ziua mea!

m-a lăsat ca pe un căcat în vînt

muahahaha my water just broke

în fine. sătul să o ard pe-acolo, am pornit și eu spre casă. incidental, am constatat că forțele de ordine au fost aspru întărite - parcurgînd centrul pe la zece seara, am întîlnit patru mașini de poliție, mai multe cupluri de comunitari și o dubiță în care șoferul a confundat stația radio cu portavocea montată pe capotă (dăăă!). poate credeți că eu am scăpat de legitimare! s-a întîmplat ceva? eh, incidente multe domne! ați terminat facultatea, a? este viză de flotant? de data asta n-am mai pus botu', ca atunci, în unirii, cu v., cînd strigam și rîdeam de parcă eram singuri pe lume (să-i spunem v2, să nu-l confundați cu celălalt). le-am băgat scuza cu vizita la mătușa. patru ani în orașul ăsta și tot fără viză...

sperînd că trece the winter of our discontent, mi-a venit în minte



fără prea multă legătură, săptămîna viitoare vă voi povesti despre pățaniile mele chirurgical-ambulatorii. și despre alte aventuri care mă încearcă. în schimb, nu vă voi povesti despre tudor chirilă, despre nobelul lui obama, despre homari, raci și o mie de alți draci.

the mellon collies

o duminică extra-super-hiper-uber-megaprelungită la casa de catz. nu știu ce mai vrea ploaia asta de la nordul timișorii, doar să-ncurce traficul și să facă toate utilajele de mare tonaj să tragă care pe unde i se năzare ca să calc io în toate nămoalele vieții și să risc să fiu călcat de un 33 în croazieră infernală în jos pe aradului. deci da, clar. excludem varianta cu ieșitul pe moment. stau cu sylvie și privim pe fereastră. caloriferul pute de frig, m-am gîndit că durează pînă urcă o pală de căldură de la parter pînă la etajul 247 dar pare-se calorificarea se face de sus în jos. măcar pot să încerc un rînjet dîrdîit la gîndul că pînă și la baba miconov de la doi îi clănțăne proteza-n pahar. hehe. modestă consolare. cred că mai degrabă am să-mi exersez sadismul neștiut și am să deretic gospodărește apartamentul. trebuie să caut un job înainte să devin o casnică refulată citind biblii prin trolee. dacă știți pe unii cu nevoi pentru traduceri de documente de diverse feliuri, mai amînați-i vreo 2 luni așa, pînă-mi scot autorizația. spuneți-le că e pentru salvarea unui suflet! bogdaproste.

nu mai scriu însemnare lungă să ne-ajungă și să gonească puhoaiele de cetitori. chinaman said long ago that if a man can't say what he has to say in twelve lines he had better keep quiet. (ezra pound, vorticism, 1914) apropo de pound și în total dezacord cu lipsa de melancolie a acestei toamne sordide, iată una din poeziile mele dragi:

poem

l(a
le
af
fa
11
s)
one
1
iness

(1958)

nu v-ajunge? mai luați și un nick cave pentru zile ploioase, afurisitul de june prim soios, iată ce zice despre el:

"This is a stunning recording -- stunning in the sense of its quality and its combination of philosophical soliloquy and heartbreaking music. It's also stunning in its effect upon the listener, rendering him or her mute -- stunned, as it were -- with reflection and awe. Combining two spoken-word pieces, one from the Vienna Poetry Festival and one from a BBC religion program, Cave manages to flesh out the spare poetry that is his songwriting by explaining the font from which it issues. God, madness, mourning, love, and wisdom are all explored here, with musical interludes on the first piece, "The Secret Life of the Love Song," that show the end product of all of this musing. Cave's words are like silent weights that sneak up and land in your lap, paralyzing you with their beauty and heft in a way that only occasionally happens with the songs that he has issued over the last 20 years."

	Nick Cave - The secret life of the love song.mp3
	Found at skreemr.com

de la mine & de la sylvie, orvoá.