pe undeva, regăsit

aflîndu-mă, în anii adolescenței, pe platforma weblog.ro, alături de atîtea minți echilibrate și frumoase ale congenerilor mei, mă simțeam destinat lucrurilor mărețe, superbe. nedeslușite, sub perdeaua mată a unui viitor amorf, dar superbe. respectivii congeneri par să-și fi împlinit acest destin, cel puțin cei pe care-i mai am în vizor. oameni cu capul pe umeri, oameni la locul lor, oameni în toată firea. cinste lor. iată-mă pe mine, în schimb, căutînd ceva printre pietrele mărunte de pe plajă, într-o dimineață rece. ceva infinitezimal, care probabil nici nu există, la fel cum nu există nici plaja și, poate, nici dimineața rece. nu știu cîtă substanță se ascunde îndărătul tuturor acestor lucruri.

27 rămîne pentru mine, fără niciun dubiu, un număr și o zi excepțională. mă simt, pe undeva, regăsit. poate că e ziua în care acest an lugubru se întoarce cu fața la mine.

cu cît întorci mai mult fața a nepăsare, cu atît mai mult devine vocea lumii o șoaptă abisală. iar imaginea ei, o vedere ce se deteriorează progresiv, îngălbenind pe margini, lăsîndu-se străpunsă în stratul permeabil de sepia.

i can't believe you,
if i can't see you
i can't believe you,
if i can't hear you.

tt

Nu pot explica "Teoria Triunghiurilor" ce am născocit-o fără să o declar de la bun început invalidă. Așa cum, de altfel, toate teoriile sînt: incomplete (fizica, atunci cînd se declară fiică a Logicii, eșuează încercînd să cuprindă Totul, fiindcă Totul se contrazice cu ușurință pe sine). În lumea aceasta nu există decît două dimensiuni, dar totodată nu există decît trei, nu există decît patru și toate sunt în același Timp. Timpul e acum, totul se întîmplă deodată, ceea ce "a fost" ieri se suprapune pe ceea ce "va fi" mîine, așa cum ne învață extratereștrii de pe Trafalmador. Triunghiurile mele capătă deci forma și volumul unor conuri sau pot fi structuri ce comportă și mai multe dimensiuni: de altfel chiar sînt, nefiind. Vezi bine cum cuvintele limitează, doar mintea noastră le poate distila poezia. Teoria mea e doar o altă teorie, însă încercînd s-o explic nu mi-e frică să o transpun în poezie, iar discuția despre ea – conversația noastră – e tot ce contează.

NB: S-ar putea să admit că prin particulele elementare Fizica redobîndește calități ale poeziei.

cînd am reîntîlnit-o

cînd am reîntîlnit-o
parcă nu trecuse o zi
de atunci, iarna
cînd ocoleam lucrătorii care puneau becuri colorate în copaci
scriind un lung, lung sms
care avea s-o îndepărteze de mine

trecuse mai degrabă un car de ani,
un car de ocazii irosite de a relua legătura

cînd am reîntîlnit-o
n-a fost o zi însorită de primăvară.
își tunsese buclele
am glumit -
c'est bien toi?

după aia, sigur că și eu mă schimbasem.
locul ăsta schimbă oameni.

ne-am notat adresele de e-mail de parcă nu le știam,
parcă n-ar sta tot felul de ciorne prin ele.
ce mai, am făcut cunoștință.

am pedalat pe străzi întîmplătoare
ascultînd aldebert
și gîndindu-mă la liberul arbitru.

învîrtită populară de limbă

(și poveste de dragoste)

ei, iei ie: ei iau ii.
aia-i ea? io iau ilic!