vaca nță

oficial începe ziua-de-făcut-nimica. a fost vacanță, am adulmecat-o încă înainte să vină și-am luat-o la picior în prima secundă în care am putut. dar cîtă fugă poate să fugă un om, voi ce credeți? azi nu-mi trebuie nici măcar alcool și nici n-o să-mi consult lista de to do. deocamdată îmi sunt suficiente niște acid jazz și-o carte răcoroasă. mai mult nu vreau să deconspir. am niște însemnări plănuite încă din vremea cînd mergeam la înot, deci o să vă stimulez feed-ul ca să zic așa, în zilele ce vin, pentru că viața noastră în timpurile moderne este un afurisit de scroll-down continuu și o știți :D

 just a perfect day, feed the animals in the zoo.




de pe albumul

cam cum stăm

de două săptămîni nevăzuți. mai multe valize cu conținutul împrăștiat în drum și un apartament ușor străin de cel pe care-l lăsasem în urmă alegînd orașe franțuzești, allemande și ploioase. schimbăm vechi și noi cuvinte, le înghițim repede în timp ce mîinile ni se încrucișează peste cutia cu biscuiți topiți de la marks & spencer: degete și guri mînjite de ciocolată.

– sunt urîtă, spune, pe tonul celei mai frumoase fete din lume.

eu răspund ceva pentru a o consola, dar cea mai frumoasă fată din lume rîde și-și strînge genunchii pe scaun.
our life is not a movie or maybe. de ce spun asta, pentru că bucătăria dintr-o dată nu mai e bucătărie ci un ecran imax iar lucrurile din ea sunt recuzită care susține intriga dintre noi. biscuiți butaforici care miros a creioane ascuțite – de fiecare dată cînd ridic unul sparg al patrulea zid.

pentru voi povestea noastră e carte, dar pentru noi e film. a explicat-o paul auster:

“You know, if it seems compelling, you follow it, and then, in following it, more things occur. It's a process of accumulation, I think.”

față în față cu un viitor mereu incert, învățăm cu fiecare pas cine suntem, cam cum stăm.

de bine

iac-așa mă plimbam eu pe stradă hooked on endorfină cînd am aflat răspunsul la vechea întrebare unde se duc porumbeii cînd se duc?.

doar un sentiment de 1:47

cîteodată nu m-am simțit atît de singur în viața mea. care viață, care a mea? sunt doar un concept care pictează în litere-furnici alte concepte ca mine. n-aș vrea să înțelegeți (și prin înțelegeți mă adresez colectivului de alter egi) asta ca pe-o lamentare ci ca pe o dizlocare lucidă și inevitabilă: a mea de oamenii piese-de-puzzle. eu sunt piesa cea orfană, colțul din mijloc. pe ceilalți îi prefac în litere, poate cuvinte, oricum stări frugale de agregare. or limba cuvintelor e o plasă lacrimogenă și ridicolă care mi se strînge pe carne și mă neîncape tragic, mă exponentizez matematic, livresc și fatal, îmi caut mîntuirea cu lanterna într-un dicționar.
poate că de-acum va fi primăvară pentru că rîvnesc din adîncul tiroidei o scăpare. voi merge în natură, dezbărat de acele tabieturi de care rîdeam cu ș., dezbărat de idealuri-capcană și planuri angoasante. voi fi un animal nemuritor și pornind de-atunci voi tot bate pămîntul cu late labe. mă puteți cita cu asta.

e doar un sentiment de 1:47 am, în contrapunct. mîine adică azi sau alaltăieri sau mi-e totuna, o să am un altul.

descoperiri recente

cum s-a întîmplat să am cîteva zile nesperat de libere (de fapt nu știu dacă e așa, nu pot să zic că mă dau de ceasul morții să rezolv chestii iminente și asta încă de ani buni; probabil ceea ce se schimbă e relația mea cu timpul. știți ideea - pe măsură ce îmbătrînești se contrage timpul - uite cît e ceasul și nici nu știu ce-am făcut azi!)

nu, nu, nu, parantezele, moartea mea -

cum s-a întîmplat să am cîteva zile nesperat de libere, am fost plăcut surprins de cele de mai jos. sunt cu titlul de recomandări. dedicații speciale, dacă vreți. dacă n-ați auzit de niciunele, ei bine, în apărarea mea, ce rost are să vă repet ce-ați mai auzit și de la alții? :p am să menționez un exemplu / categorie.


carte.

rené daumal, muntele analog
roman despre călătoria unui grup de prieteni în vederea ascensiunii și cuceririi unui munte din emisfera sudică, al cărui pisc este inaccesibil muritorilor. alegorie a unui suprarealist, muntele este unul simbolic iar expediția inițiatică se oprește în mijlocul unei fraze din capitolul cinci, fiindcă autorul moare scriind-o. ipoteza este că experimentele lui daumal cu tot felul de chemicale psihotrope i-au grăbit moartea astfel că citind cartea (111 pagini) beneficiați numai de o călătorie dus.


muzică.

robyn hitchcock
sau "de ce ne mai trebuie un alt compozitor englez?". pentru că și el, ca și mine, visează noaptea la trenuri. cu muzica aici sunt pe teren minat, fiecare își găsește și apără propriii (e, am scris cu trei i, am scris? :D) idoli-cult, așa că ascultați și voi și vedeți de se prinde. ei zic că l-a copiat pe syd barrett, membrul evaziv al pink floyd (nu vă place asta? vi-l recomand pe barrett!)


film.

Otac na Sluzbenom Putu (Emir Kusturica, 1985) [Tata în călătorie de serviciu]
asta e o mențiune cu totul și cu totul specială. marea mea căutare în viață era pentru un film văzut cu bunicii mei într-o noapte tare demult pe tvr, avînd aceste trei indicii:
1. trebuia să fie rusesc sau balcanic (din ce-mi aminteam despre chipurile diafane ale actorilor)
2. perioada în care a fost filmat: anii '60-'80 (aici trebuie să recunosc că memoria mi-a jucat puțin feste, îmi aminteam că filmul e alb negru)
3. (și cel mai important) melodia care și-a ars amprenta în memoria mea auditivă este valurile dunării. este acea melodie care te face să deșerți lacrimi de copil în pernă în timp ce cînți barca pe valuri plutește ușooor...
ani de zile acest film m-a eludat în fel și chip, cînd am crezut că sunt mai aproape, atunci m-am înșelat mai grozav. sunt fericit azi să spun că acel film este cel de-al doilea al lui kusturica și cu nici un strop mai puțin emoționant ca atunci, la zece ani. este filmul meu preferat.


film în pregătire.

nu știu cum am reușit să aflu că ne așteaptă anul ăsta aventurile animate ale lui tin tin :D și-ncă pregătite de spielberg + peter jackson, stăpînul inelelor, înainte de mult-așteptatul său Hobbit în două părți. aici un fel de teaser.


serie documentară.

BBC's Last Chance to See e ceva ce nu vreți să ratați. da, un alt documentar despre specii pe cale de dispariție, o să ziceți. mă, vă provoc să lansați un episod și după cinci minute să încercați să vă-ndepărtați. atît, n-ai cum! în șase episoade, șase specii amenințate cu extincția acum douăzeci de ani, revizitate. dar ce platouri de filmare! madagascar, noua zeelandă, mexic, ești ca și acolo, împreună cu cei doi nebuni. originalul a fost douglas adams cel cu ghidul autostopistului, acum înlocuit de stephen fry, minunat. unul din puținele travelogues pe care le-am urmărit în ritm susținut.


serie animată.

un om al secolului 35 se revoltă împotriva androizilor care au pus stăpînire pe tot, inclusiv pe rolul de modele nud în școlile de artă. muzică feerică, animație minunată.
http://www.ifc.com/unclothed-man-in-the-35th-century-ad/


un site.
http://irinawerning.com/back-to-the-fut/back-to-the-future/