sâmbătă, 1 noiembrie 2008

lost in translation



am văzut lost in translation. exact genul de film care putea să mă izbească zilele astea, în locurile astea. mai jos nu e nici o cronică elogioasă (cronică? hahaha) nici anti-reclamă, e povestea mea şi a filmului.

prima jumătate de oră. noroc chior că am fost înzestrat cu îngăduinţa asta maniacală, pentru că deocamdată singurele două efecte răsfrânte de film asupra mea sunt dorinţa intensă (aşa, atavică, iţindu-şi colţii din vremi înnegurate) de a-mi aprinde un fuckie strike (aşa-i, flaw, personajele sunt turci fără turban în film) şi întrebarea sfredelitoare: care-i faza cu picioarele lui scarlett johansson? fumul se împrăştie lenevos în cameră, în rotocoale involuntare, poate în lipsa unui răspuns.

apoi survine declicul lui bill murray care îndrăzneşte ceva mai mult decât tipicul lui rânjet flegmatic şi astfel mai deschid un ochi. de-aici încolo filmul despre non-comunicarea a doi oameni devine atât de insuportabil că trebuie să apelez la un stoicism neştiut să îndur scenele de stângăcie, de maladresă, de ce mai vreţi. aşa ajungi să pricepi subtilitatea în exprimarea temei - lipsa cuvintelor, inapartenenţa, înstrăinarea, căutarea unor canale noi de aderenţă la lume, iată niciunul din lucrurile care mi se perindau prin minte în timp ce hăituit eram de realismul filmului. şi luat pe sus de mici detalii, care încă-mi joacă pe marginea retinei (jocul de-a orbii în pat, alura îmbrăţişării pe muzică de the jesus and mary chain, ea lăcrimând din vârful sandalelor). it grows on you, zic, ca să nu pierd sensuri în traducere.

oricum, nu vă recomand filmul. faceţi ce vreţi, ignoti nulla cupido. şi nu căutaţi trailer, că nu e bun.





____
dintr-un impuls cvasi-nevrotic, am renunţat la zecile de crochiuri premergătoare acestui blog. le-am trimis la naiba, pentru fiecare din firele albe care-mi decorează tâmplele. vorba cuiva, when you've got nothing, you've got nothing to lose.

dacă aţi ajuns aici din greşeală, n-a fost din greşeală. bine aţi venit.
~

8 comentarii:

Narcosis spunea...

filmul e decent spre uimitor de reconoscibil in vietile unora. Toti suntem de altfel pierduti in traduceri verbale a ceea ce credem simtim si sesizam.
Pentru un film destul de vechi si mainstream merita !

Felicitari pt vizionare..niciodata nu e prea tarziu

catz spunea...

da, cred ca asta face un film - cat din el... esti tu.

in orice caz, sper ca nu te declari impotriva mainstreamului. daca am trai cu totii intr-o lume underground, am fi oarecum lipsiti de un sistem de valori, ca de o coloana vertebrala.

mersi de comentariu :)

Narcosis spunea...

nu ma declar impotriva mainstreamului. Dar nici nu devalorizez undergroundul. De ce consideri totusi ca lumea artistica underground nu are sisteme de valori. Eu cred ca are, doar ca sunt un pic diferite de cele mainstream. Si nu poti respira sanatos decat imbratisandu-le pe amandoua.

catz spunea...

si oile, domne, ce facem cu oile? vorbele tale cad intr-un fel prea universal. arata-mi tu ziua in care se umple sala la noul film al lui jarmusch sau ceva film giallo din anii '70 si o sa imbratisez ce vrei tu.

e adevarat ce spui despre valorile undergroundului, dar nu cred ca e o lume care sa subziste pe cont propriu. e bine sa ai si niste repere generale, sa poti dispune de iconuri care sa fie sub atentia si pe buzele tuturor, fata de care sa-ti arogi anumite pozitii. cum o sa stii om de oaie pana nu-l intrebi ce carte a citit ultima oara? a fost thomas pynchon sau a fost.. mandrie si prejudecata?

did spunea...

a fost Toamna la Pekin, dar mi-a placut foarte mult filmul asta..

catz spunea...

:))
e bine. tot scormoneam bietu' google sa vad ce film e ala toamna la pekin. pan' ce m-am prins retroactiv.
te mai tii pe weblog, hm? :)

DID spunea...

nu ma mai tin :)

lasa ca io am cautat un designer pe google care de fapt era pictor :)))

ily spunea...

Bine te-am gasit. :) Mi te-a recomandat cineva si tare bine a facut, mi-a placut tare mult stilul tau de a scrie. Am avut senzatia ca stau la un ceai cu tine in timp ce povestesti verzi si uscate intr-un monolog pe care nu simt nici macar o data dorinta sa-l intrerup, iar apoi ma uit la ceas si constat socat ca au trecut ore de cand imi povestesti fara ca eu sa ma fi plictisit tacand.

P.S. Mie nu mi-a placut deloc Lost in Translation. Si-mi pare rau ca nu mai esti vegetarian.