marți, 4 noiembrie 2008

despre ne-comunicare, 1

am văzut azi o femeie întinsă pe caldarâm. era cu faţa în jos şi părul lung se răsfira tentacular într-un nimb care ştergea asfaltul. coapsele-i uriaşe, îndesate cu forţa într-o pereche de jeanşi strâmţi, intimidau prin neclintirea lor neobișnuită. veșnica gloată de gură-cască, emanând perpetuu stereotipii și interjecții, roia în jurul celei mai mari femei din lume, prăbușită după colț, cum urci spre facultate. întreaga reprezentație m-a făcut să mă gândesc la:


nu știu dacă vreun om s-a deranjat să afle ce era cu femeia, dacă mai trăia. eu cu siguranță n-am făcut-o. poate că după ce am coborât la metrou, a venit într-adevăr o ambulanță. sau poate că niște oameni mai curajoși au pus pe roate un sistem ingenios de scripeți prin care au ridicat-o pe femeie fără prea multă mișcare centrifugă și astfel au reușit s-o salveze. sau poate, din contră, eventuala moarte a femeii a declanșat o campanie de masă cu scopul de a sensibiliza populația cu privire la efectele nocive ale indiferenței, cu slogane ca 'indiferența ucide' sau 'renunțați la glucide', împărțite de mâini și guri agresive, tăind filmele voastre preferate la televizor și decorându-vă copertele cărților și ambalajele de la alune. poate că miss venezuela a găsit în sfârșit pacea în lume, sau poate eu însumi am găsit direcția nouă în poezia și proza română. ori în sfârșit, poate că, după plecarea mea, toată butaforia s-a evaporat, publicul s-a împrăștiat care-ncotro, iar un pitic bărbos și cu fes fistichiu (cum se știe că poartă uneori piticii) s-a apropiat agale, și aplecându-se asupra femeii, și-a îndesat mâna într-o crevasă neștiută a cărnii puhave și a deșurubat un dop, lucru care a redus curând femeia la niște cârpe, pe care piticul le-a luat cu el, retrăgându-se din aria noastră vizuală. în tot acest timp, viețile noastre au continuat, pământul s-a învârtit cu neobosita-i precizie, nimic nu a grăbit timpul să treacă între șapte și opt seara.

(despre ne-comunicare, actul I. piesă în trei acte, cu început, mijloc și coadă, poate chiar după feliu cartezian. am zis să mergem pe aceeași filieră, stimată audiență) ~

11 comentarii:

Anonim spunea...

Now where the heck I knows you from? May that be hi5 all mighty?

catz spunea...

si daca zic da ai sa mai crezi in fortuitatea intalnirii? in plus, e mai bine sa tainuim asemenea aspecte mai putin cuviincioase ale trecutului. deci, audrey stelara, ma bucur de cunostinta!

amageanu spunea...

internetul reprezinta o riposta data senzatiei acute de lipsa de comunicare in care traieste omul. Doar ca e si asta o riposta falsa..cu toate blogurile si cuvintele ei multiple

Anonim spunea...

Trecutului? Vai tinere, dar voi inca sunteti bine ancorati in locul ala care incepe cu H si se termina cu 5. Ne aducem noi aminte ca am dat peste voi odata :|

catz spunea...

@narcosis
stiu ce spui... de altfel, poate chiar si acum ai impresia ca intreprindem o comunicare fructuoasa :) internetul, pentru ratacitori ca mine, e un taram unde umblu de zece ori mai liber si de zece ori mai confuz.

@audrey
hmm, evident ca don'soara nu a auzit de faimoasa strategie de 'rezistenta prin pasivitate'. c'est-à-dire bate-vantul-urla-lupii-n pagina mea. si totusi, ce vremuri, domne, ce vremuri... ar trebui sa le celebram intr-o insemnare!

catz spunea...

erai ceva cu o zebra, imi aduc ceva aminte :)

si-apoi, nu incepe, si eu pot sa-ti aduc varii obiectii, don'soara-care-nu-mai-crede-in-cuvinte :p

Anonim spunea...

now now, ai citit antologia vaz.

Anonim spunea...

asa deci, acu la sfarsit apari si tu! tre sa moara omu ca sa aflu unde stai :)) O sa fiu aici, deocamdata e pustiu, stiu.Merci de animatzie, nu o stiam...

catz spunea...

@audrey
se poate sa mai fi aruncat un ochi, nu zic ba. in orice caz, fii sigura, nu cu atentia pe care o merita :p
iaca, mi-am luat libertatea sa te pun pe rulada de bloguri, ce-o sa faci?

@tuvia
apai eu de fost, fost-am vesnic! doar ca eram in silenzio stampa. sa ne-auzim cu bine deci :D

Anonim spunea...

facem schimb de rulada? super :))

Anonim spunea...

ooooo, God, I missed you!!! eu de obicei ma duc sa ajut oamenii trantiti pe jos, desi mi-e frica. si nu de moartea lor, ci de imaginile intiparite pe retina