miercuri, 18 aprilie 2018

cu cît întorci mai mult fața a nepăsare, cu atît mai mult devine vocea lumii o șoaptă abisală. iar imaginea ei, o vedere ce se deteriorează progresiv, îngălbenind pe margini, lăsîndu-se străpunsă în stratul permeabil de sepia.

i can't believe you,
if i can't see you
i can't believe you,
if i can't hear you.

marți, 8 iulie 2014

tt

Nu pot explica "Teoria Triunghiurilor" ce am născocit-o fără să o declar de la bun început invalidă. Așa cum, de altfel, toate teoriile sînt: incomplete (fizica, atunci cînd se declară fiică a Logicii, eșuează încercînd să cuprindă Totul, fiindcă Totul se contrazice cu ușurință pe sine). În lumea aceasta nu există decît două dimensiuni, dar totodată nu există decît trei, nu există decît patru și toate sunt în același Timp. Timpul e acum, totul se întîmplă deodată, ceea ce "a fost" ieri se suprapune pe ceea ce "va fi" mîine, așa cum ne învață extratereștrii de pe Trafalmador. Triunghiurile mele capătă deci forma și volumul unor conuri sau pot fi structuri ce comportă și mai multe dimensiuni: de altfel chiar sînt, nefiind. Vezi bine cum cuvintele limitează, doar mintea noastră le poate distila poezia. Teoria mea e doar o altă teorie, însă încercînd s-o explic nu mi-e frică să o transpun în poezie, iar discuția despre ea – conversația noastră – e tot ce contează.

NB: S-ar putea să admit că prin particulele elementare Fizica redobîndește calități ale poeziei.

vineri, 8 martie 2013

cînd am reîntîlnit-o

cînd am reîntîlnit-o
parcă nu trecuse o zi
de atunci, iarna
cînd ocoleam lucrătorii care puneau becuri colorate în copaci
scriind un lung, lung sms
care avea s-o îndepărteze de mine

trecuse mai degrabă un car de ani,
un car de ocazii irosite de a relua legătura

cînd am reîntîlnit-o
n-a fost o zi însorită de primăvară.
își tunsese buclele
am glumit -
c'est bien toi?

după aia, sigur că și eu mă schimbasem.
locul ăsta schimbă oameni.

ne-am notat adresele de e-mail de parcă nu le știam,
parcă n-ar sta tot felul de ciorne prin ele.
ce mai, am făcut cunoștință.

am pedalat pe străzi întîmplătoare
ascultînd aldebert
și gîndindu-mă la liberul arbitru.

miercuri, 14 martie 2012

cei doi bunici

cei doi bunici ai mei văd lumea din ce în ce mai altfel. la început a fost unul, cînd acum nici un an a hotărît să reducă întreaga noastră familie la esențialul de 3-4 persoane. acum celălalt, mergînd pe aceleași urme, vrea să se doarmă la spital cu rîndul - cînd el, cînd tata, cînd fratele. nu sunt bine-sănătoși, dar îndrăznesc să cred că sunt bine, pentru că durerea pe care o simt se transformă treptat în visare. probabil de-aici promisiunea de astă-iarnă a celui de-al doilea că se va face bine la primăvară, ultima oară cînd l-am văzut.