run baby run

curs de atletism înseamnă cruce roșie-n calendar - repaus total și sfințenie în nutriție. adică post negru, să nu deranjeze digestia. slavă domnului, a fost ultimul curs din an. dar mare MARE succes bifat în dreptul meu! dacă prima oară era toamnă, și picasem din lună pe terenul ăla, străin între străini, de mă-ntreceau toate don'șoarele, pipernicite/ample/cum or fi, acum, trei luni și-un pic mai târziu, iată-mă singurul supraviețuitor, dârdâind în izmene și te uită cum ninge decembre. dar ce mândrie pe subsemnatul! outlived'em all! (chit că fudul nu-i destul)

în fine, le prof, ca toți profii de sport, bătrânelul ăla gras și jovial pe care-l știți cu toții. și care nu-i moș crăciun. în fine, doar dacă nu cumva moș crăciun e profund muieratic, bădăran, libidinos, deprimat de trecerea-n vârsta 3, incapabil de a ilustra pe viu exercițiile pe care le propune fără să-și disloce vreun șold. dar foarte dornic și apucător de alte șolduri, feminine. cu partea masculină nu se prea obosește. las' să-și verse mațele. ei, și enfin iacată-ne, showdown, eu și numitul, și unde nu-mi aruncă niște indicații de încălzire pe care le pătrund în mai mulți timpi, după care-și termină expozeul într-o glumă cel puțin onorabilă și-un 'ça va, mec?' și se cară din scenă. nu m-am mai obosit să-l întreb cât alerg, mai precis, ca descreieratul prin ninsoare, iar el, ca să fie chit, a ales să nu-mi răspundă.

prin urmare dă-i și tunde iarba-n jurul terenului pân' răsare luna. trece o oră și le prof nu se arată, dar nici eu mai prejos, tot într-o veselie cu marșul lui radetzky (de fapt mai degrabă ratetzky la ora asta, așa grațios mai fugeam)! și la un moment dat, când eram deja vreo două coate-n zăpadă, cu bășici crescute peste bășicile vechi, apare și nenea și mă-ntreabă cu un rânjet compus din trei dinți: 'alors tu n'es pas parti? haha-huha'. aleg să nu mă ridic la nivelul lui (care este bunăoară cățărat într-un copac, agățat de-o cracă) și dau să-l întreb ce examen mă paște în ianuarie. acuma, trebuie că nu-mi căpătasem suflul, pentru că judecând după figura lui transcendentă, mi-a ieșit ceva de genul 'cu ce vă asortați în budoar?'. ceva a bâiguit el, dar nu cred că am să pricep vreodată dialectul ăsta care se vorbește aici, pe nume ch'ti. așa că m-am cărat cu micul meu succes de acolo, și i-am urat lu' moș crăciun niște lucruri care vor abate asupra mea blesteme pentru șapte generații.

am trecut prin multe mésaventures de când n-am mai dat pe blog. culminând cu aceea că iar nu mi-a fost dat să văd lumina netului vreo două săptămâni. prin urmare m-am pus azi la curent cu pățaniile blogherilor preferați, când am timp am să emit și niște comentarii iscusite. deocamdată aș vrea să trântesc ușile batante, să m-așez la bar, să izbesc din pinteni și să cer una, nu mai puțin de două degete-nspumată. am renunțat în schimb la mica petrecere a prietenilor care părăsesc aventura noastră franțuzească, pentru că nu le-mpărțeam mizeria, și am terminat a doua carte în două luni. ei, progrese nu? acum, pe asta scrie "apreciată de critici drept una din cele mai citite cărți ale secolului XX". așa apreciază criticii, nu eu. apoi am sunat acasă, era ziua bunicului. și o probă în plus că aceleași cuvinte dintotdeauna, venite de la oamenii care trebuie, îți pot încă aduce lacrimi în colț de ochi.

aș mai scrie o țâră, că tot începusem cu lamentările, mai ales că vă datorez detaliile alea spurcate care să vă stingă setea de bârfitori, dar mâine plec spre londra. am să scriu despre asta, dacă nu dă crăciunul peste mine. s-auzim de bine!

noaptea următoare

apoi, după politică și teatru, saxofon și sangria, scurt-metraj și drum and bass, baclava și cel mai pasionat bețivan din santiago de compostela (& mandolina sa), după toate astea și multe altele, m-am pomenit în cea mai boemă mansardă ce mi-a fost dat să văd ochilor. the singularly most eventful day of my adventure as of yet.

în final, în micuța ceastă mansardă, ticsită de cărți și prăfuită-n toate cele, vârâtă-ntre două case tipic flamande din cartierul ăsta bobo, din orășelul ăsta înghețat din nordul franței, mă aflam eu cu E mare, străduindu-mă să produc îndeajunsă căldură sub zgârcenia unei țesături oarecare, și adormind - n-o să credeți! - sub un tavan îm-pân-zit de steluțe fosforescente.



asta-i. noapte bună, dragilor. vă prevăd o săptămână înstelată.

despre defulări și vieți viitoare

neaa, cre'că tot aici, pe aste meleaguri, aș vrea să mă nasc. pe cât posibil, din aceeași stirpe. cu aceiași bunici, care să-mi fie la fel de bunici (dar de data asta să nu mai aibă motive să mă facă 'moșmondit'), cu aceiași părinți, dar de data asta să nu-și mai prindă mama degetul în scaun și să ne sperie toată copilăria, pe mine și pe fratele meu, cu monstruoasa infirmitate. să mă nasc într-o cameră cu draperii grele, mov și cu steluțe fosforescente pe tavan.

de fapt, prea multe lucruri n-aș schimba. ar fi interesant să cresc la bloc, de data asta. și să am, neapărat, pe scara mea, o mătușă sau măcar o vecină cu pieptul uriaș și mustață care să mă umple toată ziua de efuziuni pupicoase și care să mă protejeze de 'copiii' ei semi-maidanezi pe care-i asmute asupra mea în viața asta. și astfel să am un avantaj asupra mucoșilor din curtea blocului, care să mă plătească cu țigări să-i scap din ananghie. sigur, ar fi țigări din alea gumă-de-mestecat. dacă s-ar mai face până ajung eu în viața următoare. dacă nu, mă mulțumesc și cu jocuri pe calculator. și să am copilăria aia din mendebilul lui cărtărescu, pe care numai am întrevăzut-o în viața asta. așa poate n-aș mai fugi de la grădiniță cum fugea clint eastwood din alcatraz, și aș înlocui prietenii imaginari cu prieteni adevărați.

aș vrea să am benzi desenate cu schtroumpfii și să rețin cum se zice paișpe în franceză. aș vrea să nu-mi mai pierd pubertatea cu diverse aiureli și să citesc jules verne și alexandre dumas. și să mă împrietenesc cu un bătrân librar, care să-mi povestească mereu lucruri uimitoare. și să devin vegetarian mai din timp. să respir post rock (venetian snares, sigur rós, explosions in the sky, lucruri d-astea), și muzica lumii - și ăsta să fie ritmul vieții, cam cum zicea puck. și să sar peste perioada în care ascultam cotton eyed joe și ne scălâmbăiam în curtea micuțului sergiu... ba nu, asta nu.

nu sunt sigur că aș mai vrea altminteri să întorn pașii destinului. de aici înainte sunt liber să-mi construiesc propriile amintiri minunate și propriile neîmpliniri. aș vrea doar să am mai mult timp, să dorm și să citesc. și să am mereu adăpostul meu la care să mă întorc în românia. mie îmi place cum sună limba română! și în muzică și în versuri și mai ales pe moldovenește. și unde altundeva mai dăm de giuvaeruri ca "m-ai făcut din om neom, când mă piș mă țin de pom", "trecură pe calafat / o fată și c-un băiat / gâdil-o, gâdil-o, n-o lăsa" sau chiar proverbialul "căcat", din asfalt tango? nu domne, mie românia să-mi dați! că-n rest mă dau eu pe brazdă.

mulțămim dragăi evergrine pentru leapșă. :D ați comentat? ați luat-o și voi!

p.s.:

adagio*

ziua bună nu se cunoaște de dimineață, ascultând încă o dată, cu noi urechi, cântecul ce mi-a pornit ziua:



în timp ce voi ascultați eu îmi pierd, încet dar irevocabil, mințile de mi-au rămas.

7 zile

sâmbătă.
dimineață târzie. părăsit b(âr)logul din lipsă de net. îmi lăcrimează glandele salivare după niște trufe bine prăfuite-n cacao. peste putirință, nicăieri de găsit. vitrine timpurii de crăciun. un tip îndesat și indian, incapabil să-mi ofere asistență tehnică pentru telefon. vitrine, vitrine. petrecere. fum de țigară, deznădejdea comunicării forțată în patru pe trei. somații. o persoană foarte grasă exersează geamparale. bere acră, second thoughts. scrâșnet de cauciuc pe bitum. ceva film, poate cu al pacino. beție ratată, aplecat deasupra veceului, to no avail. somn, într-un târziu. în totală dizgrație, sforăit, salivat, the whole nine yards.

duminică.
stradă prelungă. franzelă caldă. primul metrou. public display of affection, oameni care rostesc ceva neclar în bulele de deasupra capetelor. apatie. interstițiu. lipsă de continuitate. rafale. primele note din california dreamin' și distorturile din chungking express. o tură într-un cărucior de supermarket. frunze ude, galbene, amestecate cu noroi, ca un desfrâu pentru picioare desculțe. strigăte pe culoar. un led aprins, pulsațiile a diverse motorașe interne în întuneric. nu, nu sunt chiar așa de. și totuși, 00:04. se adună lucruri grămadă sub pat. curând mă transform în unchiul meu în camera dezordonată a căruia copilul-eu refuza să intre, și în care mirosea mereu a picioarele vecinului care venea în vizită.

luni.
b-sides de la coldplay. mă bântuie gustul unei cafele de 5 dimineața. în rest mă încolțesc reflecții diverse și inutile, la care nu vreau să aderez. formă peste fond. notez un vis. ore lungi, nelămuriri, discuții în cerc. pijama party, bang gang în shortsi și converși. povestiri sociologice despre italia. couch surfing. leffe. good times.

marți.
cursuri. jogging în ploaie, dezbărare de demoni interiori. încep planurile cu Salata - o pungă mare de chestii verzi, nouă adiție pentru frigider. mă lovesc de niște idei ca o insectă năucită de un bec. maxilare încleștate, bucăți disparate de timp. conversații terminate în suspensie. plouă, plouă, rapănă-n geamuri ca-n tobe.

miercuri.
à la twilight zone. dimineața întârzie. oameni excepțional de stupizi. drumuri răspândite în toate părțile. un idiot dă găuri în peretele băii. plouă. cineva amintește de dawson's creek. lipsă de conversație cu ana în metrou, în ciuda spaniolei și bunăvoinței mele. întârzieri, blocaje. noi înșine suntem ținta drumurilor noastre, dar eu merg înspre nicăieri. seara întârzie. ofilirea Salatei în frigider. zile de naștere prin țări îndepărtate, flashbackuri. o lună mare, mirată. noapte bună, sylvie.

joi.
cer variabil. benzi desenate. o pânză de păianjen flutură captivant sub catul unei ferestre. romane siropoase de adolescență. șosete spălate în chiuvetă. zahăr brun, deux cuillères. everyday, we should dance - if only in our minds. toate poeziile de azi se-ntâmplă-ntre picioare, zice ea de parcă inventează cuvintele. Salată nocturnă, avocado și lămâie. bilete spre londra.

vineri.
vijelie. rătăcind în căutarea a diverse agenții. aren't i a stinker. păr peste ochi, degete uscate. breakthrough, cer de vanilie, cu pigmenți de polaroid. aniversarea lui magritte, cf google. ceci n'est pas un pipe. planuri de plecat aiurea, conversații neprevăzute. inserții, note de subsol. cocktail cu gust de conservă și melanj română-engleză, în timp ce mă uit la into the wild. patru dimineața și goddam freedom, man. nu e zăpadă, e cădere de brumă, dar sunt singurul din orașul ăsta bântuit de molime care o vede.

desolation row

se mai duce o țigară pe geam. în timp ce ascult iar, cu neștirbită admirație, aceleași și aceleași câteva versuri ale lui dylan care gâdilă. cum naibii să scap eu de viciul ăsta când mereu se mai trezește unu' - "bă, tu ai față de fumător!" ??

vizavi, am vedere spre 80 de geamuri de unde răzbate lumina a 80 de monitoare unde 80 de suflete chatuiesc cu jumătățile mai bune.


All except for Cain and Abel
And the hunchback of Notre Dame
Everybody is making love
Or else expecting rain

down by the sea

știți zilele alea infame când nimic nu e la locul lui? ar trebui să cădeți pe gânduri dacă:

- negocierea cu celularul pentru o oră de trezire rezultă în aceea că v-ați ratat dimineața
- sylvie refuză să vă dea binețe
- vă dați cu ușa-n cap
- cu cracu-n baltă
- balta se dovedește destul de adâncă
- ajungeți într-un târziu la facultate dar cursurile refuză cu obstinație să vă însoțească
- profesorii țin să vă cunoască mai bine și astfel vă lansați într-o tiradă inspirată [pe nas] despre imigrarea străbunilor și greutățile à la potato famine pe care le-au îndurat, într-o limbă pe care nu o stăpâniți mai bine decât mongola (detractorilor: pe lângă că mongola există ca limbă, sună și foarte bine într-o comparație de gen!)
- nu reușiți să vă faceți înțeles
- părăsiți câmpul de luptă în dizgrație ('data viitoare o să vadă ei!')
- etc etc (las experiența voastră să-și spună cuvântul în continuare)

cert e că (sau măcar după intuiția mea femenină), în zilele astea nu cu mult mai drăguțe decât o ulcerație, niciodată nu vine o chestie de-asta neînsoțită.
și oricât de pacifist aș fi, vă zic, nu poți avea pace până ce nu te pregătești de război, după cum și vorba. ca să luăm un exemplu, eschimoșii (se pare că inuit nu există în română?) aveau un obicei după care-și dozau mânia. luau ei o vargă, așa nici prea lungă nici prea scurtă, și o împlântau zdravăn în zăpadă, chipurile bățul aista fiind supărarea lor. și cu cât se topea zăpada lăsând la iveală bățul, cu atât le trecea și lor năduful. întrucât nu-mi amintesc unde am citit asta, nu vă pot spune dacă mai fac ei asta sau nu, dar cum personal n-am dispus nici de cracă nici de zăpadă, am făcut cel mai apropiat lucru posibil. anume am improvizat trei sandvișuri și o costumație două degete mai groasă, după care am luat patru bucată prieten și am mers la -





- marea nordului.

cum știu că vă plac jurnalele de bord, am să dezvolt puțin. în fine, sărind peste formalități, iaca se făcu că ajunserăm noi în gară, fumându-ne răbdările în lipsa trenului. când ne fu mai bine, un polițist decadent (în sensul că avea zece dinți, asta la concurență cu IQ-ul), auzindu-ne viul grai românesc, ținu morțiș să ne verifice interiorul buzunarelor și apetența către terorism. nu prea măgulitor, dar ce să-i faci, nu poți fi vigilent fără să atentezi la demnitatea călătorilor.

în fine, de cum ne aflarăm în tren, ziua din urmă parcă ne părăsi și controloarea ne ceru biletele afișând cel mai mare zâmbet de care era în stare. o oră și cinci minute și o rafală de ploaie mai târziu, iată-ne în kansas, toto!

dacă ai răbdare să treci de gară, de centru, de casele răsfirate, de cheile pline de iahturi arborând steagul belgiei, franței, marii britanii, de câteva hale abandonate, de un drum de piatră, toate înfruntând acel vânt năprasnic, the damndest thing! - marea e acolo, te face să-ți dai seama că aici trebuia să fii de la bun început. în această zi, cel puțin. să asculți pescărușii și să-ți afunzi tenișii în nisipurile alea mișcătoare. să te apropii pe furiș de mare, fără să te îngropi cu totul în nisip, să cutreieri digul improvizat din fiare și deșeuri din construcții, și să inspiri vântul sărat. să fii ce kate winslet n-a fost niciodată. oricum, nu vă imaginați scenariile alea siropos-adolescentine despre mare, asta e mare hotărâtă, virilă! în locul corturilor sau rogojinelor risipite ici și colo, niște amărâți în zdrențe căutând comori cu aparate pe care rar le-am văzut în afara desenelor animate. mica sirenă a plecat să-și caute adăpost în altă parte, aici e locul unde eschimoșii vin să se reculeagă!





ajuns acum acasă, nici nu mă mai întreb ce să fac ca să invoc căldura la etajul 3. adorm cu mâinile sub apa de la robinet, pe sunete blissful de vank. muss es sein? es muss sein!

on idling

astă-seară is all about doing nothing. vă dăruiesc acest filmuleț de o sută și de ani, pentru copilul din voi (care acum trebuie să fie foarte bătrân).

alice in wonderland, original adaptation



s'en foutre - v.tr., se désintéresser ou être totallement indifférent de la chose ou personne en question, n'en avoir rien à foutre, s'enficher

posibile aplicații denotative în momentul de față: discuțiile insipide via messenger, inițiate exclusiv cu scopul de a impresiona subsemnatul prin înșiruirea exhaustivă de lucruri care fac duminica agitată, amintirile despre pachete de țigări, albastre sau nu, prefăcute în roboței prin diverse seri tihnite, cu țigări întoarse sau dog ears, acoperite de fluturi sau de cuvintele noastre preferate, fuga cărtureștiului la o mie și de kilometri distanță, lăsându-mă acum să mă descurc cu un twinnings de portocală+scorțișoară amnezic, lipsa cofeinei, mesaje care anunță decese, și tot așa. lucruri cu care să te ocupi luni sau marți.

în noaptea asta renunț la meteahna de a mă împărți între guitar hero, sub pământ srl și wikipedia. mâine mă voi trezi devreme și voi fi viu și fericit. măcar o dată, de dragul varietății. ceea ce vă doresc și vouă.

'cause right now, idling is not sulking. ~

doi

așadar! revin, după acest mic intermezzo care mi-a permis să lupt cu cearcănele & lipsa de internet și să adun în răstimp o mică seamă de ascultători, pentru care sunt dealtfel recunoscător: [emoticon vesel]


actul 2
în care transpare câte ceva despre misterioasa viață a autorului și se prefigurează problematica dezbătută în concluzie – deci brace yourselves!




5:24, ora la care scriu aceste rânduri. deschid fereastra și las să pătrundă înăuntru răcoarea revărsatului și zgomotul înfundat al traficului de pe autostradă (chiar așa, ați stat vreodată să vă gândiți de unde vin și încotro merg oamenii la aceste ore? în imaginația mea cred că le-am conferit dintotdeauna o dimensiune fantastică, așa cum vin ei dinspre noapte înspre zi, cu picioarele desculțe pe bord și fumând țigări în răsărit, într-un veritabil road-movie contemplativ)

cu îngăduința dvs, dimineața e timpul excepțional când îmi permit asemenea reverii, pentru că e un timp rarisim, atât de inaccesibil mie și care, pe deasupra, mă găsește neîntinat de intemperiile cotidiene, în starea de confesiune cea mai pură. nepunând aici la socoteală eventualele dimineți în care mă aflu încă sub imperiul unui –

vis recurent. visez mult, înfrunt oboseala și totul se petrece la un nivel superficial al simțurilor, care îmi permite să mă trezesc și să-mi amintesc totul într-un fel foarte viu, fără să fiu nevoit să mă cufund în vreo transă rememorativă, să fac apel la cine știe ce capacități subconștiente, de care dispun sau ba. deschid ochii și culorile, mirosurile, sentimentele plutesc încă prin cameră, la distanța întinderii-unui-braț. le iau și le adun într-un caiet, la îndemnul lui kerouac și a sa carte a viselor. vă mai amintiți lupii din viața pe un peron? sau filmele lui lynch? imaginatele mele lumi sunt de o mie de ori mai macabre, poate pentru că eu le sunt erou. sunt vise terifiante sau burlești, lipsite de happy-end, sau chiar lipsite cu totul de deznodământ, de vreo concluzie palpabilă. premoniții sumbre și batjocoritoare ale cine știe căror lumi ce vor să vie (am terminat cu livrescul, dați-mi o palmă)

vis recurent. mă plimb între raioanele supermarketului aruncând ochii în jur. sentiment de neliniște acută, parcă aș fi urmărit. borcane de termite, baloane gata umflate, biscuiți vrac, iepuri, cărți și diverse foi volante. rumeguș și confetti. rumeguș și confetti. înaintez prin mocirlă, avansez cu spatele, oamenii mă izbesc cu plase de rafie, cu brațe, cu copii. mă împing cu coatele, mă agăț, mă ridic, grăbesc pasul. un vânzător promovează agresiv un articol la reducere, planând deasupra mea și îndesându-mi megafonul în ureche. vorbele sunt prea tari, prea repezi, nu pot face nimic din ele. nu găsesc casele. ’casă!’ vreau să strig, să mă extrag din nebunie, dar deja aștept la coadă, cu unul sau treiș’cinci de oameni înaintea mea. în față e verde, în spate negru. scenele avansează în fast-forward, hole îmi cântă dinăuntrul capului fuck you make me see fuck you make me real, casiera are aparat dentar și inele în sfârcuri, zâmbetul ei e moarte, mâinile-i sunt pline de bube. dă din gură, mă uit la buzele ei cărnoase, încrețite în exercițiul vorbirii. realizez că așteaptă răspuns și mă lansez într-o observație pertinentă asupra sistemelor de răcire a semi-preparatelor sau asupra importanței romului în descoperirea insulelor cayman. și deodată toți ochii se fixează pe mine. sunt ațintit de o mie de priviri care văd prin haine, prin gânduri, mă înțeleg dinainte de naștere. mă scutur, strig hertzi note muzicale și decibeli, cortina cade: swish. encore! encore!, orchestra decretează apoteotic, buciumul sună cu jale.

peisajul se schimbă, iată-mă într-un salon de așteptare. liniște, se aud doar bătăile de ceas și lumina intrând pe o fereastră largă. crainicul, luând o pauză de la vestirea sosirilor și plecărilor, începe să fredoneze un cântecel în surdină. câteodată este și o fetiță, cu care mă străduiesc să port o conversație, dar cu care nu ajung niciodată la un consens. o femeie privește nervoasă la ceasul de mână, care strălucește în soare și-mi îneacă privirea. mai este un ceas și pe peretele din fața mea, dar nu are ace care să indice orele. alteori, mă găsesc singur în această cameră goală și izbucnesc în plâns. cântecelul liniștit, murmurat de crainic crește în intensitate, mă acoperă.

un alt vis pe care-l am din când în când (și promit că e ultimul, m-am întins mai mult decât intenționam), în mod pronunțat distopic, are de-a face cu o liotă de răufăcători à la mad max care pun stăpânire pe o intersecție – nu întâmplător, casa mea, vechea mea casă, e undeva pe colț. banda oprește, pe alese, trecătorii și, trântindu-i de pământ, îi ciopârțesc cu niște pietre ascuțite, separându-i de membre. ceea ce mă înspăimântă de fiecare dată e lipsa totală de reacție, perfecta naturalețe a masacrului. oamenii se zvârcolesc agonic dar nu scot nici un geamăt, o femeie se târăște printre mașini, lăsând în urmă fâșii de carne și sânge negru, dar complet lipsită de expresie și cu privirea aiurea, o mașină de poliție ocolește resturile umane, niște copii râd și se-mping în timp ce teroristul își alege prada. mă plimb prin acest carnagiu cu sentimentul că voi fi următoarea victimă, și parcă viața m-a părăsit deja. visul nu cunoaște mare variație, dar reușește cu precizie să mă îngrozească de fiecare dată.


îmi cer scuze pentru aceste descripții puțin oportune. trebuie să termin tripticul ăsta al desperării ca să dezleg niște probleme, sau să le leg mai fedeleș, în orice caz, să termin cu ele. sylvie, eterna mea muză și camaradă în aceste vremuri de restriște comunicativă, mă privește zâmbind nu-întocmai-aprobator. iată, își întoarce fustița ei mov de la privirile mele. am să vorbesc și despre lucruri vesele, in due time. yes we can!
~

despre ne-comunicare, 1

am văzut azi o femeie întinsă pe caldarâm. era cu faţa în jos şi părul lung se răsfira tentacular într-un nimb care ştergea asfaltul. coapsele-i uriaşe, îndesate cu forţa într-o pereche de jeanşi strâmţi, intimidau prin neclintirea lor neobișnuită. veșnica gloată de gură-cască, emanând perpetuu stereotipii și interjecții, roia în jurul celei mai mari femei din lume, prăbușită după colț, cum urci spre facultate. întreaga reprezentație m-a făcut să mă gândesc la:


nu știu dacă vreun om s-a deranjat să afle ce era cu femeia, dacă mai trăia. eu cu siguranță n-am făcut-o. poate că după ce am coborât la metrou, a venit într-adevăr o ambulanță. sau poate că niște oameni mai curajoși au pus pe roate un sistem ingenios de scripeți prin care au ridicat-o pe femeie fără prea multă mișcare centrifugă și astfel au reușit s-o salveze. sau poate, din contră, eventuala moarte a femeii a declanșat o campanie de masă cu scopul de a sensibiliza populația cu privire la efectele nocive ale indiferenței, cu slogane ca 'indiferența ucide' sau 'renunțați la glucide', împărțite de mâini și guri agresive, tăind filmele voastre preferate la televizor și decorându-vă copertele cărților și ambalajele de la alune. poate că miss venezuela a găsit în sfârșit pacea în lume, sau poate eu însumi am găsit direcția nouă în poezia și proza română. ori în sfârșit, poate că, după plecarea mea, toată butaforia s-a evaporat, publicul s-a împrăștiat care-ncotro, iar un pitic bărbos și cu fes fistichiu (cum se știe că poartă uneori piticii) s-a apropiat agale, și aplecându-se asupra femeii, și-a îndesat mâna într-o crevasă neștiută a cărnii puhave și a deșurubat un dop, lucru care a redus curând femeia la niște cârpe, pe care piticul le-a luat cu el, retrăgându-se din aria noastră vizuală. în tot acest timp, viețile noastre au continuat, pământul s-a învârtit cu neobosita-i precizie, nimic nu a grăbit timpul să treacă între șapte și opt seara.

(despre ne-comunicare, actul I. piesă în trei acte, cu început, mijloc și coadă, poate chiar după feliu cartezian. am zis să mergem pe aceeași filieră, stimată audiență) ~

de dragul vremilor apuse, play it again, sam... mirosul de tei şi cel de sunătoare - amprente înfierate direct în inima mea, sau undeva încă şi mai instinctual, de unde reverberează dulce, reacţionează sublim la stimuli veniţi de nicăieri. vărsări de lacrimi de aducere-aminte şi oftări în lipsă de cuvinte-concluzii.

nu e rost de glăsuire în seara compactă a curţii blocului -
cuvintele se sting în tufele de buruieni
iar eu rămân să privesc absent
cum gospodine în halate de casă
închid ferestrele cu mişcări leneșe
~

lost in translation

am văzut lost in translation. exact genul de film care putea să mă izbească zilele astea, în locurile astea. mai jos nu e nici o cronică elogioasă (cronică? hahaha) nici anti-reclamă, e povestea mea şi a filmului.

prima jumătate de oră. noroc chior că am fost înzestrat cu îngăduinţa asta maniacală, pentru că deocamdată singurele două efecte răsfrânte de film asupra mea sunt dorinţa intensă (aşa, atavică, iţindu-şi colţii din vremi înnegurate) de a-mi aprinde un fuckie strike (aşa-i, flaw, personajele sunt turci fără turban în film) şi întrebarea sfredelitoare: care-i faza cu picioarele lui scarlett johansson? fumul se împrăştie lenevos în cameră, în rotocoale involuntare, poate în lipsa unui răspuns.

apoi survine declicul lui bill murray care îndrăzneşte ceva mai mult decât tipicul lui rânjet flegmatic şi astfel mai deschid un ochi. de-aici încolo filmul despre non-comunicarea a doi oameni devine atât de insuportabil că trebuie să apelez la un stoicism neştiut să îndur scenele de stângăcie, de maladresă, de ce mai vreţi. aşa ajungi să pricepi subtilitatea în exprimarea temei - lipsa cuvintelor, inapartenenţa, înstrăinarea, căutarea unor canale noi de aderenţă la lume, iată niciunul din lucrurile care mi se perindau prin minte în timp ce hăituit eram de realismul filmului. şi luat pe sus de mici detalii, care încă-mi joacă pe marginea retinei (jocul de-a orbii în pat, alura îmbrăţişării pe muzică de the jesus and mary chain, ea lăcrimând din vârful sandalelor). it grows on you, zic, ca să nu pierd sensuri în traducere.

oricum, nu vă recomand filmul. faceţi ce vreţi, ignoti nulla cupido. şi nu căutaţi trailer, că nu e bun.





____
dintr-un impuls cvasi-nevrotic, am renunţat la zecile de crochiuri premergătoare acestui blog. le-am trimis la naiba, pentru fiecare din firele albe care-mi decorează tâmplele. vorba cuiva, when you've got nothing, you've got nothing to lose.

dacă aţi ajuns aici din greşeală, n-a fost din greşeală. bine aţi venit.
~