![obsessively irvin [where whales sail]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjfPIDbvekD8vNdNU8OYJ7lG_n64ubTnxWhyH3YV8ArYwkbiOxJazv2hIDQM507liWZiFeLD1yzWqMURmPOCNypA3Caw_a4Gad4bVHwnu5by-B4sv2osjeOl4bCW7miZZX0PAfTiz_AjWau/s1600-r/headbanner.jpg)
am început acum o vreme să colecționez citate din cărți și apoi, încetul cu încetul, acestea au venit din toate părțile. ceea ce la început a fost o simplă enumerare de cugetări uzitate a devenit, prin mania mea de a compune și-a clădi, o colecție variată de fragmente de interes general, a cărei obîrșie a rămas, în principal, beletristica. cu timpul însă, pe lîngă piedica fizică de a manevra o astfel de colecție în continuă creștere, s-au mai ridicat și o seamă de alte întrebări: cît poți decupa dintr-un pasaj ca acesta să rămînă relevant oricărei situații? ai voie să subliniezi o anumită parte dacă aceasta nu reiese altcumva, decît prin contextul romanului în care apare? poți merge chiar pînă la a omite un personaj sau o circumstanță ficțională pentru a ajusta ideea? practica omiterii unei porțiuni apare adesea, reprezentată de elipse: "(...)".
din ce în ce mai des mi se pare că pasajele mele sunt tot mai insuficiente pe măsură ce le "extrag" cu tot mai multă generozitate. ce este, pînă la urmă, un citat dacă nu punem în contrapondere o măsură de referință? cum putem raporta o frază, sau douăzeci și două - un context atît de îngrădit - la întreaga amploare a existenței?
dacă de fapt citatul este întreaga carte? dacă lucrurile nu se opresc nici măcar aici?
martie 4, 2011.
3 comentarii:
asta, de exemplu, e diferenta dintre un "facator de film" si un scriitor - cel dintai se uita la realitate / poveste, ia foarfeca si decupeaza niste fragmente foarte precise - stie el care- si face un film. scriitorul se uita si el la realitate (sau ma rog ce-o fi), dar il nedumereste posibilitatea de a rupe din ea - adica cum? in loc, el ar vrea s-o inghita pe toata si s-o tina in stomac o vreme si, apoi, cand i-o veni rau, s-o scuipe la loc in mii si mii de pagini. fara numar (adica pe care nu le mai numara, evident)
de ce filmul nu reuseste sa coboare in adancime cum o face literatura. chiar si dl tarkovsky sau bergman se opresc undeva... am incheiat citatul
cartea este intodeauna mai buna decit filmul!
eu nu prea cred în validitatea inegalității viață > carte > film. sunt doar ferestre diferite prin care percepi existența. un film e mai parcimonios în amănuntele infime care țes realitatea, fapt ce îl face mai "universal valabil", o carte e mai "credibilă" dar poate mai indigestă. filmul se agață de sugestie, cartea de verbozitatea à la carte de telefoane. oricum știu că prin raționamentul ăsta am redus la zero o groază de curente artistice, etc. dar la nivel super-general.
rebecca, și ce se întîmplă dacă filmul inspiră cartea? sau dacă un autor scrie filme, ca paul auster?tu ai citit cărțile din spatele filmelor pe care le-ai văzut? eu unul nu o să citesc prea curînd shawshank redemption sau jaws și nu cred că rămîn pietre de hotar în literatură. cartea e mai bună decît filmul numai pe anumite considerente.
Trimiteți un comentariu