run baby run

curs de atletism înseamnă cruce roșie-n calendar - repaus total și sfințenie în nutriție. adică post negru, să nu deranjeze digestia. slavă domnului, a fost ultimul curs din an. dar mare MARE succes bifat în dreptul meu! dacă prima oară era toamnă, și picasem din lună pe terenul ăla, străin între străini, de mă-ntreceau toate don'șoarele, pipernicite/ample/cum or fi, acum, trei luni și-un pic mai târziu, iată-mă singurul supraviețuitor, dârdâind în izmene și te uită cum ninge decembre. dar ce mândrie pe subsemnatul! outlived'em all! (chit că fudul nu-i destul)

în fine, le prof, ca toți profii de sport, bătrânelul ăla gras și jovial pe care-l știți cu toții. și care nu-i moș crăciun. în fine, doar dacă nu cumva moș crăciun e profund muieratic, bădăran, libidinos, deprimat de trecerea-n vârsta 3, incapabil de a ilustra pe viu exercițiile pe care le propune fără să-și disloce vreun șold. dar foarte dornic și apucător de alte șolduri, feminine. cu partea masculină nu se prea obosește. las' să-și verse mațele. ei, și enfin iacată-ne, showdown, eu și numitul, și unde nu-mi aruncă niște indicații de încălzire pe care le pătrund în mai mulți timpi, după care-și termină expozeul într-o glumă cel puțin onorabilă și-un 'ça va, mec?' și se cară din scenă. nu m-am mai obosit să-l întreb cât alerg, mai precis, ca descreieratul prin ninsoare, iar el, ca să fie chit, a ales să nu-mi răspundă.

prin urmare dă-i și tunde iarba-n jurul terenului pân' răsare luna. trece o oră și le prof nu se arată, dar nici eu mai prejos, tot într-o veselie cu marșul lui radetzky (de fapt mai degrabă ratetzky la ora asta, așa grațios mai fugeam)! și la un moment dat, când eram deja vreo două coate-n zăpadă, cu bășici crescute peste bășicile vechi, apare și nenea și mă-ntreabă cu un rânjet compus din trei dinți: 'alors tu n'es pas parti? haha-huha'. aleg să nu mă ridic la nivelul lui (care este bunăoară cățărat într-un copac, agățat de-o cracă) și dau să-l întreb ce examen mă paște în ianuarie. acuma, trebuie că nu-mi căpătasem suflul, pentru că judecând după figura lui transcendentă, mi-a ieșit ceva de genul 'cu ce vă asortați în budoar?'. ceva a bâiguit el, dar nu cred că am să pricep vreodată dialectul ăsta care se vorbește aici, pe nume ch'ti. așa că m-am cărat cu micul meu succes de acolo, și i-am urat lu' moș crăciun niște lucruri care vor abate asupra mea blesteme pentru șapte generații.

am trecut prin multe mésaventures de când n-am mai dat pe blog. culminând cu aceea că iar nu mi-a fost dat să văd lumina netului vreo două săptămâni. prin urmare m-am pus azi la curent cu pățaniile blogherilor preferați, când am timp am să emit și niște comentarii iscusite. deocamdată aș vrea să trântesc ușile batante, să m-așez la bar, să izbesc din pinteni și să cer una, nu mai puțin de două degete-nspumată. am renunțat în schimb la mica petrecere a prietenilor care părăsesc aventura noastră franțuzească, pentru că nu le-mpărțeam mizeria, și am terminat a doua carte în două luni. ei, progrese nu? acum, pe asta scrie "apreciată de critici drept una din cele mai citite cărți ale secolului XX". așa apreciază criticii, nu eu. apoi am sunat acasă, era ziua bunicului. și o probă în plus că aceleași cuvinte dintotdeauna, venite de la oamenii care trebuie, îți pot încă aduce lacrimi în colț de ochi.

aș mai scrie o țâră, că tot începusem cu lamentările, mai ales că vă datorez detaliile alea spurcate care să vă stingă setea de bârfitori, dar mâine plec spre londra. am să scriu despre asta, dacă nu dă crăciunul peste mine. s-auzim de bine!