sîmbete, poze

sîmbătă. trezit în negura dimineții, ca replică perfectă a sîmbetei dinainte. pentru mine, indiferent de ce sunt acolo, ora șase este întotdeauna ora călătoriilor. ca-n acele dimineți-nopți cînd înghesuiam cantități neverosimile de bagaje în orice fantă a mașinii, împresurați de aburii exhalați și de entuziasm, după care trînteam portiera și fugeam spre departe-departe.



sîmbăta trecută eram la capătul a zece zile epuizante, eram departe și niciunde. în trei ore urma să las roșia montană și tot restul în urmă, dar pentru moment mi-era de-ajuns să mă reazem de tăblia patului, cu căștile pe piept și să ascult prima melodie după nuștiucît timp. erau primele acorduri, jumate din oameni plecaseră, jumate tropăiau pe podelele de lemn de la parter întru fabricarea micului dejun, dar știam că melodia nu mă va dezamăgi. sunt unele melodii foarte loiale: încep promițător, te fac să întrevezi potențialul lor și să speri nesperat că vor continua în aceeași direcție ca în cele din urmăsă continue prin a-ți stimula ciocănelele, scărițele și mai toate părțile erogene ale urechii. și să sune precum:



sîmbăta asta n-am călătorit niciunde. am schimbat două paturi. dar persistă în memorie (neintenționată referire la dalí) fragmente din ziua de ieri, zi ca-n primăverile veritabile, cînd fugi pe ici și colo, zburătăcești în toate direcțiile. sunt de povestit, nu zic, dar mă ia o durere teribilă la bascheți cînd apuc tastatura. e o indolență din aia pozitivă cred, că nu-mi pasă ce mai clevetește baba nicolov de la 2 sau cine ajunge să dea doi bani pe cuvintele astea ale mele. chillax. rămîneți cu poze și cu încă 4 muzici bune da capo: