luni, 5 octombrie 2009

auto-analiză pe plajă

perioadele mele de apropriere/renegare a rețelisticii social-virtuale se succedă precum mareea. doar că în loc de astre solare/selenare avem în contrapunct -> convingerea mea că nu am absolut nimic de spus care să vă miște în vre-un fel nou și doi -> durerea profund dorsală de consensul vostru unanim, amintindu-mi că e blogu meu goddammit și scriu de dragul de a scrie cum viețuiesc de dragul de a viețui, mă uit la weeds, mă cac și alte tîmpenii de-astea imanente.

also, ciclul mareic diferă în cazul meu. dimineața a survenit la începutul blablablogului aiesta, cînd prin cine știe ce conjurație întîmplătoare am ajuns să-mi zic here we go again, am înghițit în sec și-am pornit difuzoarele, în căutare de scoici. dup'aia, judecînd după frecvența însemnărilor iernatice, m-am înnămolit în țărmul lăsat de reflux și-am tăcut oleacă. dup-aia de frică să nu m-afund mai rău în nisipii mișcători, am mai tăcut odată încă pe-atît și-am stat cu soarele-n ochi și-n pămînt pîn'la brîu de nu mă mai scotea nici greuceanu. și iacă cum stam io așa la sughițații din vale privind în sus la rîgîiții dîn deal scărpinîndu-mă cum să mă cațăr iar acolo, numai ce mă pocnește năvala apelor și iată-mă-s iar la flux. dă-i cu flori fete filme și-alte prostii imanente. cu duiumul.


acum cîteva zile m-am pomenit că mă dau de-a guracasca. nu mi s-a mai întîmplat de multă vreme chestia asta. să rămîn locului, fără replică sau reacție. a început să vorbească femeia asta și a umplut tăcerea și spațiul dintre noi cei ascultători(i) cu steluțe albe și furnicătoare la atingere. șase ore a jonglat atît de grațios sensurile și originile tuturor cuvintelor: a făcut să le tremure conturul, le-a dezmembrat pur și simplu matricele, le-a dispersat particulele și le-a întrepătruns într-un mod atît de inedit și contorsionist încît ne ciupeam intelectual noi asistența, uluiți că pricepem ceva din această limbă nouă.

m-a făcut să mă-ntreb dîndu-mi un facepalm ce dracu am înțeles eu trei ani că înseamnă o facultate. am zis că dacă e ceva către care aspir, e să fiu femeia aia ( :)) ). să poți vorbi așa ținînd pe fundul lui un auditoriu timp de jumate de zi, valsînd prin istorie, sociologie, semantică, antropologie, geografie culturală, buddhism, ascetism, ontologie și epistemologie, începînd, fără vreun plan dinainte stabilit, de la mitul europei și terminînd cu ordinile verticale pe care se situează omul-resort, tras de forțe variabile, fluctuante și să faci din asta structura unei gîndiri întregi e o chestie enormă.

gîndesc acum la scară infinitezimală și plasez acest blog pe acea verticală ordonată, fără să vreau alunecînd înapoi spre analogia mareelor mele. și socotesc că ar fi timpul să revin în apele mele.

deci! scriu ca să îmi pun ordine în viață și nu ca să acced neapărat la a șaptea chakra hinduistă sau ca să vă fac pe voi să aveți un orgasm spiritual. work with me here :D

[inserție șmecheră: de-ați citit pînă aici, aflați că femeia cu pricina, în roșu sau nu, este chiar ea]

ca prim pas în îndelungul meu tratament meu fabulatoriu vă voi povesti despre ce mai visez. sper să nu mă (sau ) plictisesc că dau iar de gard toată treaba... dar las, că vă mai zic o glumă, o carte, un-mezel-o-atenție, nici nu știți cum trece vremea...




3 comentarii:

evergreen spunea...

domne eşti ca vremea, ce să zic?

scrie cînd ai tu chef, cînd vine fluxul, cînd bate soarele...

vreau să vorbesc şi eu şase ore şi să ştiu ce spun şi omii să priceapă

Anonim spunea...

catzule, interesant era să afl(ăm?...iată consensul unanim cum iese la iveală prin tastatura-mi; da' mă risc!în fond, dăcă e frumos, pot să privesc îndelung un fund...(de)(la)mare; ) de ce nu scrii mai des...dă si tu la vizitatori câte-o scoică, ca s-alungi pustiul ce-ai semănat în noi, măi! Bine că (ţi-)ai revenit! În fond, nu ceva nou aştept(ăm...iarăşi mă chinuie mulţimea eurilor ce le-am dosit prin nisipu' de la rinichi, cred)eu, ci ceva de ronţăit...;)

catz spunea...

ever grin, sa scrim la unison :D

alma nahe, ma-ncumet, astept avalul, vine zilele astea...

dragi cetitori radioromaniaactualitati, multumesc!