poveste fără un cal maro

în stație, aștept un expres 2 care niciodată nu mai vine
e ceva maladiv în toată chestia asta, în aerul serii
în taxiuri șoferii se țin treji cum pot - se scarpină după gât, halesc o șaorma, mai trag o labă iute, dracu' știe
în fine, după o vreme trece un paișpe molcom
mă urc în el la întâmplare și iau primul loc după ușă
vis à vis singurul călător afară de mine - un ins la vreo 50, cu șapcă soioasă și ceva ghetre peste tenișii puma
un navetist nocturn, mustăcios și după cum se vede cam cherchelit
- are privirea aia turbure sub care ghicești un licăr de conștiență
îmi iau repede ochii, să-i evit privirea insistentă, năucă
tipul continuă să mă fixeze și după aceea dar mă prefac dezinteresat
e ciudat să mă studieze pe mine - doar de-abia-mi ajung în corpul meu nu-mi trebuiesc și-n mințile altora
pe urmă troleul întoarce prin noapte
îmi dau seama după scrâșnetul cablului de tracțiune
clefăi gumă și privesc absent pe geam
(de fapt îi studiez cu coada ochiului reflexia, dintr-un soi de precauție muierească)
mai oprim mai mergem
nimeni nu urcă
omul mă privește și se strâmbă-n chip de zâmbet
are urechile pline de vată
se ridică stângaci

se apropie
se apropie
și murmură ca prin vis spre mine
următoarele cuvinte
-
cînd eram eu
apoi se împleticește mut spre ieșire
și cade prin ușile automate în hăul nopții

în fine treaba poate fi total lipsită de noimă
nici nu are început mijloc sau sfârșit, deci godard sigur m-ar trimite la culcare
dar la un moment dat parc-am presimțit că-nțeleg ceva ~



( i-adevărat, n-am prea mai dat pe aici, am trecut printr-o inerție generalizată, cu ocazionalele ridicări pentru o gură de aer; s-au succedat alternativ perioadele în care n-am avut ce scrie cu cele în care n-am vrut scrie. celor care se încăpățânează încă să-și facă drum pe aici, bine vă regăsesc! )