tt

Nu pot explica "Teoria Triunghiurilor" ce am născocit-o fără să o declar de la bun început invalidă. Așa cum, de altfel, toate teoriile sînt: incomplete (fizica, atunci cînd se declară fiică a Logicii, eșuează încercînd să cuprindă Totul, fiindcă Totul se contrazice cu ușurință pe sine). În lumea aceasta nu există decît două dimensiuni, dar totodată nu există decît trei, nu există decît patru și toate sunt în același Timp. Timpul e acum, totul se întîmplă deodată, ceea ce "a fost" ieri se suprapune pe ceea ce "va fi" mîine, așa cum ne învață extratereștrii de pe Trafalmador. Triunghiurile mele capătă deci forma și volumul unor conuri sau pot fi structuri ce comportă și mai multe dimensiuni: de altfel chiar sînt, nefiind. Vezi bine cum cuvintele limitează, doar mintea noastră le poate distila poezia. Teoria mea e doar o altă teorie, însă încercînd s-o explic nu mi-e frică să o transpun în poezie, iar discuția despre ea – conversația noastră – e tot ce contează.

NB: S-ar putea să admit că prin particulele elementare Fizica redobîndește calități ale poeziei.