prima luni

... în care mă țin de cuvînt.

eu aș face, dacă ar fi să-mi fie, un film nemaipomenit! să vă povestesc, pentru că pînă lunea viitoare s-ar putea să fie altul. în film, tehnicile de compoziție ar cîntări poate mai greu decît intriga, care răzbate din imagine și montaj ca din niște filtre subiective. filmul ar parcurge, să zicem, viața personajului principal (personajei, în mintea mea), de la infantețe la pieire.

începe cu o culoare, să zicem purpuriu, apoi opacul se desprinde în pete pe fundal luminos. primele cadre din film sunt foarte ambigue, stîngace dacă n-ai ști, camera se mișcă în viteză de parc-ai uitat-o pornită și mergi cu ea la braț, abia distingi niște forme, delimitări de culoare impresioniste, ici-colo cîte un mic obiect ce vorbește despre epoca respectivă. încet-încet, imaginea se mai lămurește, avem fețele cîtorva persoane, un cer cu niște păsări, storuri albastre și umbra lor pe perete, poate chiar niște linii de dialog. pe măsură ce personajul intră în vîrste și vîrste, suntem transpuși de fiecare dată în mintea și sufletul lui, ne apropriem universul lui pentru că îl percepem așa cum o face și el. intriga filmului, relațiile dintre personaje se simplifică spre bătrînețe, cadrele devin lungi și statice, de pictor peisagist, mai puțin dialog mai multă reflecție, poate chiar ceva muzică islandeză de-asta ca să fim în spirit. ne concentrăm pe detalii, incrustații pe brațul unui scaun, rochii înflorate de vară pe umeraș cu boturi de sandale aliniate sub ele.

așa, doar în linii mari.

ce mi-a mai trecut prin cap azi, o listă.

-cînd merg pe stradă cu căști în urechi îmi ritmez involuntar pașii în funcție de cadența melodiilor. valabil numai la ceva mai upbeat, un alt.rock sau indie. evident nu merge la chestii atmosferice și nici n-o s-o iau la fugă bezmetic prin intersecții pe cîte-un klezmer.

-că ce-o fi vrut de la mine bătrînica asta care m-a oprit să mi se plîngă de durerea de ureche. m-a pus să-i scriu ginko biloba (?!) pe un plic (poate nu știa să scrie?) și s-a pus pe istorisit despre conspiratorii ei, care vor s-o omoare, etc, etc, întocmai cum îmi făcea vînzătoarea de ziare acum cîțiva ani, în exact aceeași zonă, în care nu trec decît atît de rar și de cele mai multe ori din vreo nostalgie-nevralgie.

-ăăă... ca-n bancul ăla - cînd-colo, ce crezi că mi-a trecut prin cap? o secure.

doi orbi s-au dus la un film mut. (și era al doilea soare de anul ăsta, poate ultimul al iernii :D )