pe undeva, regăsit

aflîndu-mă, în anii adolescenței, pe platforma weblog.ro, alături de atîtea minți echilibrate și frumoase ale congenerilor mei, mă simțeam destinat lucrurilor mărețe, superbe. nedeslușite, sub perdeaua mată a unui viitor amorf, dar superbe. respectivii congeneri par să-și fi împlinit acest destin, cel puțin cei pe care-i mai am în vizor. oameni cu capul pe umeri, oameni la locul lor, oameni în toată firea. cinste lor. iată-mă pe mine, în schimb, căutînd ceva printre pietrele mărunte de pe plajă, într-o dimineață rece. ceva infinitezimal, care probabil nici nu există, la fel cum nu există nici plaja și, poate, nici dimineața rece. nu știu cîtă substanță se ascunde îndărătul tuturor acestor lucruri.

27 rămîne pentru mine, fără niciun dubiu, un număr și o zi excepțională. mă simt, pe undeva, regăsit. poate că e ziua în care acest an lugubru se întoarce cu fața la mine.

cu cît întorci mai mult fața a nepăsare, cu atît mai mult devine vocea lumii o șoaptă abisală. iar imaginea ei, o vedere ce se deteriorează progresiv, îngălbenind pe margini, lăsîndu-se străpunsă în stratul permeabil de sepia.

i can't believe you,
if i can't see you
i can't believe you,
if i can't hear you.