doar un sentiment de 1:47

cîteodată nu m-am simțit atît de singur în viața mea. care viață, care a mea? sunt doar un concept care pictează în litere-furnici alte concepte ca mine. n-aș vrea să înțelegeți (și prin înțelegeți mă adresez colectivului de alter egi) asta ca pe-o lamentare ci ca pe o dizlocare lucidă și inevitabilă: a mea de oamenii piese-de-puzzle. eu sunt piesa cea orfană, colțul din mijloc. pe ceilalți îi prefac în litere, poate cuvinte, oricum stări frugale de agregare. or limba cuvintelor e o plasă lacrimogenă și ridicolă care mi se strînge pe carne și mă neîncape tragic, mă exponentizez matematic, livresc și fatal, îmi caut mîntuirea cu lanterna într-un dicționar.
poate că de-acum va fi primăvară pentru că rîvnesc din adîncul tiroidei o scăpare. voi merge în natură, dezbărat de acele tabieturi de care rîdeam cu ș., dezbărat de idealuri-capcană și planuri angoasante. voi fi un animal nemuritor și pornind de-atunci voi tot bate pămîntul cu late labe. mă puteți cita cu asta.

e doar un sentiment de 1:47 am, în contrapunct. mîine adică azi sau alaltăieri sau mi-e totuna, o să am un altul.