sîmbete, poze

sîmbătă. trezit în negura dimineții, ca replică perfectă a sîmbetei dinainte. pentru mine, indiferent de ce sunt acolo, ora șase este întotdeauna ora călătoriilor. ca-n acele dimineți-nopți cînd înghesuiam cantități neverosimile de bagaje în orice fantă a mașinii, împresurați de aburii exhalați și de entuziasm, după care trînteam portiera și fugeam spre departe-departe.



sîmbăta trecută eram la capătul a zece zile epuizante, eram departe și niciunde. în trei ore urma să las roșia montană și tot restul în urmă, dar pentru moment mi-era de-ajuns să mă reazem de tăblia patului, cu căștile pe piept și să ascult prima melodie după nuștiucît timp. erau primele acorduri, jumate din oameni plecaseră, jumate tropăiau pe podelele de lemn de la parter întru fabricarea micului dejun, dar știam că melodia nu mă va dezamăgi. sunt unele melodii foarte loiale: încep promițător, te fac să întrevezi potențialul lor și să speri nesperat că vor continua în aceeași direcție ca în cele din urmăsă continue prin a-ți stimula ciocănelele, scărițele și mai toate părțile erogene ale urechii. și să sune precum:



sîmbăta asta n-am călătorit niciunde. am schimbat două paturi. dar persistă în memorie (neintenționată referire la dalí) fragmente din ziua de ieri, zi ca-n primăverile veritabile, cînd fugi pe ici și colo, zburătăcești în toate direcțiile. sunt de povestit, nu zic, dar mă ia o durere teribilă la bascheți cînd apuc tastatura. e o indolență din aia pozitivă cred, că nu-mi pasă ce mai clevetește baba nicolov de la 2 sau cine ajunge să dea doi bani pe cuvintele astea ale mele. chillax. rămîneți cu poze și cu încă 4 muzici bune da capo:

daydream

** întrucît țin să vă uimesc pe toți cu inactualitatea obsesivă a blogului irvin, mai jos este însemnarea de ieri, azi.

o scurtă rememorare a momentelor anterioare:

dată fiind cvasi-promptitudinea firmelor de taxi, reușesc să pierd trenul spre casă. am luat-o de la taxi, o iau și de la cfr, pentru că azi nu mai este trenuri, vreo șapte sunt anulate. așa că, în ceea ce ne privește pe mine și pe cfr, azi e o zi care nu există.

după-amiază pornesc spre operei să cumpăr biletul în avans pentru a nu repeta aventura mîine. străzi dubios de pustii - la amiază mă sforțam să dau de un taximetru amărît și acum nici țipenie? prea mă gîndesc la un episod din twilight zone. explicația mă strivește ca pe un gîndac în timp ce trepădam pe strada alba iulia - freamăt de tobe și deodată: paf! doi centurioni în zale, cu armură completă. mă frec la ochi, poate nu văd bine. tobele se întețesc și apare iisus încovoiat sub crucea-i golgoteeană, dacă nu mă înșel precedat de baraba (n.a., v. Biblia). după el, la trap, cinci minute de oameni. nu știu, zău, pe ce lume trăiesc.

la întoarcere, dau din nou peste această adunare în piața unirii, unde iisus se unea cu credincioșii în sunetele a capella ale lu amazing grace care o fi fiind la origini o melodie cu iz religios, dar totodată profund anacronă cu evenimentele amatoricesc și ad lib reconstituite (mie melodia îmi aduce negreșit în minte imaginea unui super bowl). tot aici, un nene vîrstnic își îndopa fătul cu o pleșcăviță.

contrariat de aceste evenimente, dar în special de pleșcăvița infantilă, m-am resemnat să merg să citesc în părculețul de lîngă casă, cît încă era soare. timpul nu putea fi pierdut, cîtă vreme stabilisem că ziua de azi nu există. am citit cu inima strînsă pentru că mi-am dat dintr-o dată seama că exhibam coperta cărții lolita de nabokov într-un părculeț cu leagăne și scrînciob pentru copii, ba mai mult am dat să mestec o gumă și aia era orbit kids! scîrbit de aceste dimensiuni noi și reprobabile ale personalității mele, am plecat acasă, unde știam că mă va aștepta în lift vecinul cu trahectomia (în caz că nu știați, această operație este o mare problemă olfactivă în spațiile reduse) și o călătorie de nouă etaje cu respirația micită.

oricum ar fi însă, azi m-am simțit nu departe de excepțional, de unde și această postare. am fredonat what a day for a daydream și a fost o zi a concluziilor - am terminat six feet under, care-mi ținea companie în zilele stinghere de peste mări și țări și o carte de paul auster, începută la lumina de iarnă de pe o fereastră ("cartea de sub pat" nu mai reușește să țină pasul cu aventurile mele bele-triste, ar trebui să mă actualizez mai des pe-aici).

nu pot decît să vă urez s-aveți un paște fericit, în care îl găsiți pe iisus în felul vostru personal :), și să vă fie atît de însorit că trebuie să purtați haine fine ca pielea unei citrice sau pînza aripei unui coleopter. am luat-o razna. ne-auzim cînd mă-napoiez de la roșia montană.